A cincea rundă de negocieri Londra-Bruxelles fără "pași importanți" pe tema Brexitului. Barnier anunță că “nu va fi în măsură” să recomande trecerea la următoarea fază
Michel Barnier, negociator al UE pentru Brexit
Negociatorul şef al UE Michel Barnier a apreciat joi că, în pofida unui ”impas îngrijorător” pe tema ieşirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, sunt posibile ”progrese decisive” în următoarele două luni, relatează AFP, prelaută de News.ro.
”Rămân convins (...) că, printr-o voinţă politică, progrese decisive ne sunt la îndemână în următoarele două luni”, a dat asigurări Barnier într-o conferinţă de presă, la Bruxelles, după trei zile de negocieri cu britanicii cu privire la condiţiile divorţului dintre Londra şi UE.
Cea de a cincea rundă de negocieri nu a permis progrese semnificative, a recunoscut francezul.
”Săptămâna aceasta am lucrat într-un spirit constructiv, am clarificat anumite puncte, dar cu toate acestea nu am făcut paşi mari înainte”, a constatat el.
Problema încheierii conturilor - adică plata de către regat a angajamentelor pe care şi le-a asumat în calitate de membru UE înaintea ieşirii, prevăzută la sfârşitul lui martie 2019 - s-a dovedit extrem de problematică.
”Ne aflăm în această chestiune într-un impas care este extrem de îngrijorător”, atât ”pentru miile de purtători de proiecte” din Europa, cât şi ”pentru contribuabili”, a precizat Barnier.
În consecinţă, Michel Barnier a anunţat deja că nu va fi ”în măsură” să le recomande, săptămâna viitoare, liderilor celor 27 de state care rămân în Uniune să treacă la următoarea fază a negocierilor.
Această nouă fază - care vizează relaţiile viitoare între cele două părţi - este reclamată cu nerăbdare de către Regatul Unit.
There have been no negotiations on financial settlement for Brexit, Michel Barnier says https://t.co/kMXEEC13yf pic.twitter.com/lYhqBEP2zT
— Bloomberg (@business) October 12, 2017
David Davis îi îndeamnă pe liderii UE ”să facă un pas înainte”
De cealaltă parte, negociatorul şef britanic al Brexitului David Davis i-a îndemnat joi pe liderii Uniunii Europene ”să facă un pas înainte” şi să treagă la faza a doua a negocierilor, cu privire la viitorul relaţiilor între Regatul Unit şi UE, relatează The Associated Press.
Stabilirea condiţiilor divorţului ”este dependentă de discutarea relaţiei noastre viitoare”, a subliniat ministrul britanic însărcinat cu Brexitul.
Davis pledează la trecerea la faza a doua în pofida faptului că UE insistă asupra faptului că nu va trece la negocierea relaţiei comerciale şi altor probleme înainte de obţinerea unor progrese semnificative în trei dosare - drepturile cetăţenilor europeni şi britanici afectaţi de divorţ, problema Irlandei şi factura Brexitului.
Negociatorul şef al Uniunii, francezul Michel Barnier a anunţat joi că negocierile se află într-un ”impas îngrijorător” şi că nu le va recomanda Celor 27 să treacă la faza a doua.
Cu toate acestea, Davis a insistat că speră că ”statele membre vor vedea progresele pe care le-am făcut şi vor face un pas înainte”.
Watch David Davis closing the fifth round of negotiations to forge a new partnership with the EU pic.twitter.com/z22PrSXNei
— Exiting the EU Dept (@DExEUgov) October 12, 2017
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS