România a demarat lucrările la conducta BRUA, proiect susținut de Comisia Europeană, care va diversifica sursele de gaze din regiune
Gaze naturale, gazoduct
Transgaz anunţă că a demarat luni construcţia conductei BRUA, un proiect de interes national și susținut de Comisia Europeană, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Economiei.
Transgaz construieşte infrastructura de pe teritoriul României, din coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria, Faza 1 (BRUA - Faza 1) - un proiect susţinut de Comisia Europeană, important la nivel naţional şi regional pentru că duce la diversificarea surselor de gaz.
Proiectul BRUA - Faza 1 presupune construcţia conductei de transport gaze naturale Podişor-Recaş, în lungime de 479 km, cu diametru de 32' (Dn 800) şi presiunea de proiectare de 63 bar. Valoarea totală estimată pentru Faza I este de 478,6 milioane euro.
În cadrul BRUA - Faza I, Transgaz lucrează deja, din 14 aprilie, la cele 3 staţii de comprimare gaze de la Podişor, Jupa şi Bibeşti, 40% din cheltuielile eligibile estimate fiind acoperite de Uniunea Europeană, printr-un grant în valoare 179,3 milioane de euro.
Ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, s-a declarat mulţumit de modul în care Transgaz a gestionat până în prezent lucrările pentru proiectul BRUA şi a subliniat importanţa respectării calendarului lucrărilor.
"Proiectul este unul strategic pentru România, pentru Ministerul Economiei şi pentru Transgaz. Calendarul lucrărilor trebuie respectat cu stricteţe, pentru că este un proiect de investiţii mult prea important ca să existe devieri de la grafic. Ştiu că Transgaz este implicat şi în alte proiecte de anvergură, cum este cel din Republica Moldova, şi am încredere în capacitatea companiei de a acorda proiectului BRUA importanţa cuvenită", a afirmat ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă.
Directorul General al Transgaz, Ion Sterian, a declarat la rândul său că transportatorul naţional de gaze are resursele şi capacitatea necesare pentru finalizarea proiectului BRUA, cu respectarea angajamentelor financiare şi a termenelor asumate.
"Lucrările le supraveghem cu exigenţă şi la firul liniar, adică la conductă şi la staţiile de comprimare. Suntem în contact permanent cu constructorii ca să ne asigurăm că lucrările sunt în grafic şi că îndeplinesc standardele de calitate şi siguranţă necesare. Segmentul BRUA de pe teritoriul Românei ne va permite să încasăm sume importante de bani din tarifele de transport şi tranzit", a spus Ion Sterian, Directorul General al Transgaz.
La finalizarea fazei I a proiectului BRUA se va asigura fluxul bidirecţional de gaze naturale spre: Bulgaria - prin interconectorul Giurgiu - Ruse, 1,5 miliarde Smc/an (171.000 Smc/h), la 30 bar la graniţă şi Ungaria - prin interconectorul Horia - Csanadpalota, a 1,75 miliarde Smc/an (200.000 Smc/h), la 40 bar la graniţă.
Proiectul BRUA Faza I este prioritar la nivel naţional şi regional. El este inclus în lista proiectelor Central East South Europe Gas Connectivity (CESEC), pentru că aduce o contribuţie semnificativă la creşterea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale şi a gradului de interconectivitate regională.
SNTGN Transgaz SA Mediaş este una dintre cele mai importante companii din portofoliul Ministerului Economiei. Operatorul tehnic al Sistemului Naţional de Transport (SNT) gaze naturale, asigură îndeplinirea strategiei naţionale privind transportul intern şi internaţional al gazelor naturale şi dispecerizarea gazelor naturale, în condiţii de eficienţă, transparenţă, siguranţă, acces nediscriminatoriu şi competitivitate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS