Producatorii de gaze vor fi obligati sa vanda pe bursa o parte din productie, de la 1 iulie, iar furnizorii, din 2015
Producatorii de gaze naturale vor fi obligati de la 1 iulie sa vanda pe bursa o parte din productie, obligatie care va fi introdusa si pentru furnizori de la inceputul anului viitor, inclusiv pentru gazul natural care ar putea fi importat de Romania, a decis Guvernul.
Ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu, a precizat ca obligatia va fi aplicata inclusiv producatorilor Petrom si Romgaz.
In luna februarie, Guvernul s-a angajat in negocierile cu Fondul Monetar International ca producatorii si furnizorii de gaze vor fi obligati sa vanda pe bursa o anumita cota din productie, actualul ministru al Economiei, Constantin Nita, declarand atunci ca pe bursa ar putea fi vandut intre 20% si 30% din totalul productiei proprii, in cazul producatorilor, respectiv al totalului estimat spre vanzare, in cazul furnizorilor.
Pe acelasi subiect: