Peste jumătate din producţia de energie electrică a ţării este generată de surse regenerabile, luni dimineaţa. România exportă peste 700 de MW
Turbine eoliene
Peste jumătate din producţia de energie electrică a ţării este generată de surse regenerabile, luni dimineaţa, România exportând peste 700 de MW la ora 9:30, potrivit datelor privind starea sistemului energetic naţional, prezentate în timp real pe site-ul Transelectrica.
Astfel, la ora menţionată, în parcurile eoliene era generată 28% din cantitatea totală de electricitate, respectiv 2.322 MW, în timp ce hidrocentralele produceau 24,66% din total, adică 2.040 MW.
Alte surse regenerabile sunt biomasa - 0,96% şi cele fotovoltaice - 0,69%, potrivit Agerpres.
Totodată, din surse nucleare era produsă 16,47% din totalul energie, hidrocarburi - 16,10% şi cărbune - 13%.
Consumul total de energie al ţării, la ora 9:30, era de 7.631 MW, producţia - 8.339 MW, iar diferenţa de 708 MW era exportată.
Pe acelasi subiect: