Hidroelectrica va inregistra anul acesta un deficit de numerar de 310 milioane euro
Hidrolectrica, companie aflata in insolventa, va incheia acest an cu un deficit de numerar de aproximativ 1,4 miliarde de lei: 774 milioane de lei in semestrul I si 612 milioane de lei in partea a doua a anului.
Un comunicat al Ministerului Economiei arata ca Hidroelectrica se afla in al treilea an consecutiv in care are deficit de numerar.
Cel din 2011 a fost de 659,2 milioane de lei, dublu fata de nivelul inregistrat in 2010, de 309,3 milioane de lei.
"Conform bilantului intocmit pentru anul 2011, societatea detine active circulante de 611,8 milioane de lei, cheltuieli in avans de 11,3 milioane de lei si datorii scadente intr-o perioada de pana la un an de 2,63 miliarde de lei, venituri in avans de 23.762 de lei, rezultand astfel datorii curente de 2,01 miliarde de lei care nu pot fi acoperite din activele circulante existente", se precizeaza in comunicat.
Datoriile pe termen scurt ale Hidroelectrica se ridica 1,1 miliarde lei. De asemenea, compania are datorii comerciale de alte 1,1 miliarde lei. Obligatiile de plata pe termen lung sunt in valoare totala de 1,5 miliarde lei, din care 1,42 miliarde lei reprezinta obligatii catre banci.
Potrivit bilantului Hidroelectrica, profitul net a scazut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, in conditiile in care veniturile totale au coborat de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.
Ministerul Economiei arata ca situatia fluxului de numerar din Hidroelectrica denota "disfunctionalitati", care trebuie asumate "corect si echilibrat". Ministerul nu precizeaza insa cine trebuie sa le asume.
Mai multi bancheri au criticat in termeni duri decizia Guvernului de a introduce in insolventa una dintre cele mai mari companii de stat, mentionand printre altele ca in urma acestei hotarari bancile care au creditat Hidrolectrica vor fi nevoite sa constituie provizioane, iar investitorii straini vor privi cu neincredere Romania.
Moody's: Insolventa Hidroelectrica influenteaza negativ profilul de credit al Romaniei
Intrarea Hidroelectrica in insolventa influenteaza negativ situatia financiara a Guvernului si implicit profilul de credit al Romaniei, deoarece creste probabilitatea platii datoriilor companiei de la bugetul de stat si intarzie privatizarea, potrivit unei analize Moody's.
Totodata, insolventa stabileste un precedent care genereaza incertitudine in randul creditorilor celorlalte companii de stat din Romania, noteaza agentia de rating, care a retrogradat la mijlocul saptamanii trecute cu patru trepte ratingul Hidroelectrica, la "B2", cu perspectiva negativa.
Moody's atribuie Romaniei ratingul "Baa3", cu perspectiva stabila, ultima treapta in categoria "investment grade" a emitentilor cu recomandare pentru investitii pe termen lung.
"Mai mult, motivatia oficiala a companiei pentru declararea insolventei este reorganizarea, si nu falimentul, ceea ce sugereaza ca eventuale masuri mai putin extreme de reorganizare ori nu au fost luate in calcul, ori nu au fost posibile, ceea ce indica deficiente institutionale in cadrul companiei, in mediul in care opereaza, sau ambele variante", se spune in raportul Moody's.
Tribunalul Bucuresti a admis, la 20 iunie, deschiderea procedurii de insolventa in cazul Hidroelectrica, solicitata pe 15 iunie.
Guvernul s-a angajat, fata de Fondul Monetar International (FMI) si Comisia Europeana (CE), sa renegocieze contractele bilaterale de vanzare de energie incheiate de Hidroelectrica la preturi sub cele din piata.
In plus, situatia financiara a companiei s-a deteriorat din cauza secetei, care a afectat productia de electricitate, dar si pe fondul cresterii cheltuielilor operationale.
Moody's noteaza ca nu este clar ce efect va avea procedura de insolventa in cazul acestor contracte, nici cum va fi afectata plata datoriilor.
Desi Hidroelectrica sustine ca va respecta contractele in perioada procedurii de insolventa si restructurare, care ar putea dura aproximativ un an si jumatate, nici compania, nici Guvernul nu au precizat concret cum vor fi efectuate platile catre creditori, astfel ca insolventa creste riscul de neplata, avertizeaza agentia de rating.
Totodata, cererea de intrare in insolventa din partea unei companii detinute de stat se reflecta in mod negativ asupra profilului de credit al Romaniei, generand incertitudini si stabilind un precedent in ochii creditorilor si ai celorlalti parteneri comerciali ai societatilor de stat din Romania, se spune in raport.
Chiar daca creditorii nu vor pierde nimic, insolventa creste probabilitatea ca guvernul sa fie nevoit sa plateasca aproximativ 70 milioane de dolari din datoria companiei, reprezentand, potrivit estimarilor Moody's, suma garantata de stat.
"Suma nu este mare raportat la datoria guvernului, de 58 miliarde de dolari, dar datoria totala a Hidroelectrica, pe care o estimam la aproximativ 725 milioane de dolari, este un risc semnificativ pentru stat daca Executivul va decide sa ofere surpjin financiar companiei in perioada procedurii de insolventa", se spune in analiza Moody's.
Insolventa va intarzia semnificativ si procesul de vanzare a unei participatii de 10% din actiunile Hidroelectrica, asumatã de Guvern in scrisoarea de intentie convenita cu FMI si UE.
"Eforturile de privatizare ale Romaniei nu au dat rezultate in ultimul an, din cauza conditiilor de piata. Aceasta intarziere exemplifica incertitudinile de pe piata romaneasca, un motiv cheie al insuccesului privatizarilor. Situatia ar putea deteriora si mai mult modul in care piata va asimila viitoare vanzari de active, care sunt improtante nu numai pentru acordurile Romaniei cu creditorii externi, ci si pentru incercarile guvernului de a imbunatati eficienta operationala a companiilor de stat prin participarea sectorului privat", considera analistii Moody's.
Reorganizarea Hidroelectrica, companie intrata miercuri in insolventa, se va face fara vanzare de active, cu asigurarea stabilitatii locurilor de munca si mentinerea in integralitate a drepturilor salariatilor, potrivit unui acord incheiat vineri de Ministerul Economiei, actionarul majoritar al Hidroelectrica, filiala Hidrosind a Hidroelectrica, Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Hidroelectrica si administratorul judiciar.
Potrivit bilantului companiei, profitul net a scazut anul trecut de 45 de ori, de la 292,3 milioane lei, la 6,4 milioane lei, in conditiile in care veniturile totale au coborat de la 3,41 miliarde lei la 3,18 miliarde lei, iar cheltuielile au urcat de la 3,02 la 3,14 miliarde lei.
Hidroelectrica a livrat in 2011 "baietilor destepti" energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), in scadere cu 300 de milioane de lei fata de 2010, contractele bilaterale reprezentand jumatate din vanzarile companiei de stat in anul trecut.
Datoriile pe termen scurt au urcat cu 900 de milioane lei in 2011, de la 1,7 miliarde lei la 2,6 miliarde lei, din care cu 400 de milioane la banci (total 1,1 miliarde lei), si cu 250 milioane lei catre furnizori (total 1,12 miliarde lei).
Datoriile pe termen lung au cunoscut, de asemenea, o majorare de peste 200 de milioane lei, la 1,5 miliarde lei, din care 1,42 miliarde lei reprezinta obligatii catre banci.