Ministrul economiei: Sper ca Hidroelectrica sa iasa din insolventa cel tarziu in octombrie
Daniel Chitoiu a declarat vineri ca pana la sfarsitul lunii iulie ar putea fi denuntate toate contractele Hidroelectrica incheiate cu "baietii destepti". De asemenea, ministrul economiei a spus ca spera ca pana cel tarziu la inceputul trimestrului IV din acest an producatorul de electricitate sa iasa din insolventa.
Daniel Chitoiu a afirmat ca Hidroelectrica a inregistrat o paguba de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro din contractele bilaterale incheiate cu "baietii destepti", informeaza Mediafax.
"Si inainte de a intra in insolventa, dar si pe perioada insolventei, administratorul special si administratorul judiciar au purtat negocieri cu toti beneficiarii de contracte bilaterale de energie electrica. In toata aceasta perioada, cu doua exceptii, toti au avut o pozitie refractara, nu au accesat la noile conditii de negociere, in sensul ca pretul de vanzare sa fie cel de pe bursa OPCOM si, de asemenea, nu au fost de acord cu reducerea cantitatilor si a duratei contractelor", a spus Daniel Chitoiu.
Ministrul a aratat ca pana in prezent au fost denuntate trei contracte, cu Euro-P.E.C. si EFT.
"In raportul administratorului special se preconizeaza ca nu se va ajunge la o intelegere cu intermediarii in aceasta saptamana, urmand ca pana la sfarsitul lunii sa fie denuntate si aceste contracte", a spus ministrul.
Chitoiu a punctat ca interesul Hidroelectrica este de a vinde energia electrica pe piata concurentiala, incepand cu 1 august.
"Noi speram ca administratorul judiciar si administratorul special sa readuca Hidroelectrica la starea normala de functionare, respectiv la iesirea din insolventa, pana cel tarziu la inceputul trimestrului IV al acestui an", a mai spus Daniel Chitoiu.
Compania, cel mai mare producator de energie din Romania, a intrat in insolventa in luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administratie. Consiliul si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor, pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS