Ministrul Economiei: România poate produce 50% din necesarul de măşti, până la sfârşitul anului
Masti, coronavirus, COVID-19
România poate asigura din producţia internă, până la sfârşitul anului, 50% din necesarul de măşti, a declarat, miercuri seara, ministrul Economiei, Virgil Popescu.
"Cred că un grad de integrare mai mare al producţiei ar fi benefic în România şi vă dau un exemplu simplu: am spus în starea de urgenţă, am spus şi în starea de alertă, că dorim să integrăm producţia completă de material pentru măşti în România. Am reuşit. S-a integrat la acea companie din Maramureş, printr-un credit garantat de statul român, şi s-a pus în funcţiune instalaţia de producere atât a materialului exterior cât şi a celui filtrant pentru mască. Deci putem spune că în momentul de faţă în România se poate produce integral un produs. Nu mai avem nevoie de import pentru acel produs. Tot ce se poate produce în România în momentul de faţă până la sfârşitul anului, cu tot ce se mai poate pune în funcţiune, ne putem duce la 50% din necesarul de măşti al României", a spus Popescu, la Digi 24, potrivit Agerpres.
El a precizat că acest necesar a fost calculat la nivel maxim, în sensul că toată lumea respectă regulile şi o mască se schimbă la 4 ore, în timp ce copiii le-ar schimba din două în două ore. "Necesarul este foarte mare, eu gândesc necesarul maxim de care este nevoie, dar toţi ştim că nu schimbăm o mască la patru ore şi că uneori o ţinem şi a doua zi. Foarte mulţi nu şi le permit şi mai sunt şi măştile din pânză, din material refolosibil, care se spală, iar acestea scad consumul", a explicat ministrul Economiei.
La nivel de dezinfectaţi, Popescu a precizat că România "se descurcă" cu producţia de biocide, însă a recunoscut că la ora actuală nu sunt laboratoare care să certifice aceste biocide.
"Eu cred că nu aţi mai văzut nicio ştire că nu se găsesc dezinfectanţi, după ce a început producţia la Farmec Cluj şi la Antibiotice Iaşi, cei doi mari producători, dar mai sunt vreo 10-15 producători mai mici şi îmi pare rău că nu le pot pronunţa numele, pentru că nu îi ştiu chiar pe toţi. Eu cred că în momentul de faţă, în România ne descurcăm cu producţia de biocide. Ceea ce îmi doresc eu este, ca să putem să avem şi capacitarea ca stat, să avem laboratoare care să certifice aceste biocide, să certifice aceste măşti, să certifice aceste combinezoane, materiale, acum le face cele ale armatei, dar laboratoare care să fie recunoscute de UE. Şi aici trebuie să mai lucrăm ca să avem laboratoare. Degeaba producem, ele nu sunt, nu au fost făcute şi procesul de acreditare al lor este de lungă durată, nu este aşa simplu, poate să dureze şi un an. Atunci producătorul român al unei măşti trimite în Germania la laborator şi de acolo primeşte când primeşte certificarea ca să poată să o pună în vânzare pe piaţa europeană", a spus Popescu.
El a susţinut că în perioada stării de urgenţă şi de alertă s-a găsit soluţia de acreditare cu laboratoarele armatei, însă într-o perioadă normală România trebuie să deţină o structură de laboratoare care să permită certificarea produselor de bază.
"Se lucrează acum, vrem să acredităm tot Institutul Armatei - Cantacuzino la nivel european în aşa fel încât să facă toate testele pentru virucide şi biocide pentru că în România cred că este singurul care ar putea să facă acest lucru. A luat o acreditare provizorie, se zbate şi va mai lua, dar acolo unde există infrastructură acelea trebuie acreditate în primă instanţă şi unde sunt iniţiative noi şi ele trebuie ajutate. Trebuie să avem multe lucruri de acest gen în România", a adăugat şeful de la Economie.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS