Circa 60 de companii din România produc biocide, iar 24 fabrică măşti chirurgicale
Dezinfectant, masti
Aproximativ 60 de companii din România produc biocide, printre care Farmec Cluj, Antibiotice Iaşi, OMV Petrom şi Chimcomplex Borzeşti, iar 24 de firme produc măşti, a afirmat ministrul Economiei, Virgil Popescu.
"Economia României nu a fost într-un lockdown, într-o închidere totală cum a fost economia altor state europene. Noi am avut un lockdown parţial, am avut deschise investiţiile publice. Practic, s-a lucrat peste tot acolo. S-a lucrat la drumuri, s-a lucrat în energie, s-a lucrat în industria de apărare, s-au pus investiţii noi în companii care au început să producă din industria sanitară. Să nu uităm că, dacă la începutul epidemiei nu producea nimeni biocide în România, nu producea nimeni măşti chirurgicale în România, într-un timp foarte scurt, cu ajutorul Ministerului Apărării, s-a reuşit să nu mai avem absolut nicio problemă cu producerea de biocide, să fie mari producători precum Farmec Cluj, Antibiotice Iaşi, OMV Petrom, Chimcomplex Borzeşti, firme foarte mari şi foarte mulţi privaţi. Vreo 60 de companii produc biocide, ceea ce, după părerea mea, suntem campioni la acest lucru şi bine facem că nu mai importăm biocide şi 24 de companii produc măşti", a explicat Popescu, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, au fost susţinute investiţiile private care au dorit să integreze în România, în domeniul industriei sanitare, materialele pentru producerea măştilor, combinezoanelor şi a halatelor.
Însă, a menţionat ministrul, există şi sectoare în care încă se resimte criza, precum HoReCa, industria auto şi industria de petrol şi gaze.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS