Minerii au oprit lucrul la CE Oltenia, cel mai mare producător de energie pe bază de cărbune din România. Minister: Dacă este pusă în pericol siguranţa sistemului energetic, vom acţiona ca atare
Complexul Energetic Oltenia funcţionează normal, chiar dacă activitatea este oprită în toate carierele de lignit, însă stocurile de cărbune ale companiei sunt suficiente pentru o săptămână, a declarat, luni, Sorin Boza, directorul general al CE Oltenia.
"Începând cu această dimineaţă (luni, n.r.), activitatea a fost oprită în toate carierele. (...) Astăzi, CE Oltenia asigură 22% din producţia naţională şi nu am oprit niciun grup, funcţionăm normal, întrucât stocurile sunt la un nivel normal, de aproape 650.000 de tone, care ajung aproape o săptămână", a spus Boza, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, bugetul companiei nu poate susţine solicitarea sindicatelor de a creşte salariile cu 45%.
"Suntem deschişi să continuăm discuţiile cu toată lumea să ajungem la un punct comun. Complexul are un contract colectiv de muncă valid şi considerăm că au fost parcurşi tot paşii. O majorare de 45% ar fi prea mare, e foarte greu. Am discutat că putem oferi undeva la 10% - 12%, doar pentru personalul muncitor, nu şi pentru TESA, în jur de 12-13% la muncitori", a adăugat şeful CE Oltenia.
În companie lucrează aproximativ 9.500 de mineri.
Câteva sute de mineri, angajaţi ai mai multor cariere din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), au intrat în grevă în urmă cu trei zile, ei refuzând să intre în ture şi cerând majorarea salariilor şi acordarea de vouchere de vacanţă.
Potrivit reprezentanţilor minerilor, protestul a început vineri seara la Cariera Jilţ Nord, extinzându-se apoi la Jilţ Sud, Roşiuţa şi Motru.
Minerii de la Cariera Roşiuţa au prezentat şi o listă de revendicări care cuprinde, printre altele, îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, acordarea echipamentului de protecţie, creşterea salariului pornind de la 4.000 de lei/angajat, plata zilelor de sâmbătă şi duminică lucrate cu spor de 100%, acordarea voucherelor de vacanţă.
"Ca urmare a întreruperii voluntare a lucrului în unele cariere din cadrul Societăţii Complexul Energetic Oltenia, cu consecinţe iremediabile asupra activităţii companiei, a fost stabilită, de către conducerea Ministerului Energiei, o întâlnire între conducerea societăţii şi partenerii sociali, la sediul Ministerului Energiei, în data de 14.01.2019, ora 15:00, pentru identificarea soluţiilor corespunzătoare. Având în vedere posibilitatea producerii unor consecinţe deosebit de grave asupra funcţionării Sistemului Energetic Naţional, precum şi pentru desfăşurarea cu rezultate optime a întâlnirii stabilite, este necesară reluarea imediată a activităţii de producţie. Conducerea societăţii îşi manifestă totala disponibilitate pentru continuarea dialogului cu partenerii sociali în vederea soluţionării problemelor apărute", a precizat într-un comunicat de presă, administraţia CEO.
Ministerul Energiei: Greva este ilegală
De cealaltă parte, Doru Vişan, secretar de stat în Ministerul Energiei a declarat că greva minerilor de la Complexul Energetic Oltenia este ilegală în acest moment, iar angajaţii companiei vor primi vouchere de vacanţă de la 1 mai dacă urmează paşii legali.
"Greva de la Complexul Energetic Oltenia este în afara cadrului legal. (...) Referitor la munca vie solicitarea lor a fost împărţită în două. Unu, voucherele de vacanţă la care din analiza cu directoratul companiei rezultă că din 1 mai se pot da şi se vor da, şi respectiv a doua solicitare este de creştere salarială într-un procent de 45%, ceea ce pentru companie este insuportabil ca şi procent. În schimb, s-au identificat pârghiile legale pentru recunoaşterea productivităţii pe care o are compania şi respectiv de reducere a altor cheltuieli şi negocierea lor cu sindicatele pentru creştere salarială", a spus Vişan.
Toate aceste lucruri se pot concretiza doar dacă sindicatele vor notifica oficial începerea negocierilor într-un cadru legal, care înseamnă reluarea programului de lucru.
"Suplimentar, Ministerul Energiei s-a angajat şi va duce la îndeplinire programul de promovare a şase hotărâri de guvern privind exproprierile în zona Olteniei pentru crearea de noi fronturi de lucru, pentru ca să crească producţia de cărbune în acea zonă", a completat el.
Potrivit lui Vişan, CE Oltenia are stocuri de lignit care îi ajung pentru o săptămână.
Întrebat ce se va întâmpla dacă sindicatele vor refuza propunerea, el a răspuns: "Legile statului funcţionează şi pentru situaţii normale şi pentru situaţii anormale. Noi am înştiinţat organele statului în acest sens şi dacă este pusă în pericol siguranţa sistemului energetic, securitatea lui, vom acţiona ca atare. (...) Sistemul Energetic Naţional e interconectat şi putem să luăm (din import - n.r.) în orice moment. Măsurile în ordine sunt prevăzute în planul de situaţii de urgenţă şi ele se vor lua. Dar eu sper să nu ajungem în această situaţie".
Vişan a mai spus că importurile din ultima perioadă au fost comerciale, ca urmare a faptului că preţul energiei a fost mai mic în alte ţări.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS