Furturile de carburanti costa anual Europa peste 4 miliarde de euro
            Sursa foto: Mediafax
                        Furturile de carburanti costa anual Europa peste 4 miliarde euro sub forma taxelor neincasate, guvernele din Polonia si pana in Marea Britanie pierzand intre 100 de milioane euro si 1,3 milioane euro, unul dintre motive amplificarii fenomenului fiind cresterea pretului motorinei cu 52% din 2009.
	Un exemplu concret este cel al rafinariei germane MiRo din Karlsruhe, unde 87 de cisterne cu o capacitate de 10.000 de litri de motorina fiecare au iesit pe portile unitatii intr-o perioada de peste un an, de la inceputul lui 2011. Unul din paznicii rafinariei castiga 300 de euro la fiecare transport. Furturile au iesit la iveala cand unul dintre angajatii implicati a fost concediat si a informat politia. Dezvaluirile au dus la condamnarea la inchisoare a patru angajati, in luna iunie.
	Directorii a 10 rafinarii intervievati de Bloomberg au afirmat ca este afectata si profitabilitatea companiilor. "Aceste activitati criminale submineaza industria legitima a petrolului si statul, intr-o perioada cand dificultatile economice nu au fost niciodata mai mari", a declarat Tom Noonan, presedintele Asociatiei Irlandeze a Industriei Petrolului si director general al Maxol Group, retailer de petrol din Dublin.
	Comisia Europeana, Europol, agentie UE de implementare a legii, si Europia, o asociatie din Bruxelles a rafinariilor, nu furnizeaza date statistice la nivel regional privind fraudele cu carburanti, dar datele guvernelor arata amploarea activitatilor criminale.
	In Polonia, fraudele fiscale au urcat cu 47% in perioada 2010-2012, potrivit unui audit efectuat la peste 1.000 de traderi de carburanti si retaileri, a declarat Wieslawa Drozdz, purtator de cuvant al Ministerului de Finante din aceasta tara. Potrivit Organizatiei Poloneze a Industriei Petrolului si Comertului, Polonia a pierdut anul trecut 3 miliarde de zloti (943 milioane dolari).
	Marea Britanie a pierdut peste 1,1 miliarde de lire sterline (1,7 miliarde dolari) din cauza fraudelor cu carburanti, in intervalul 2008-2009, conform unui raport de anul trecut al unei comisii parlamentare.
	In Grecia, piata ilegala a carburantilor s-a marit anul trecut la 600 de milioane de euro, a aratat Ministerul de Finante, fara sa prezinte date pentru anii precedenti.
	Piata neagra a carburantilor din Europa amplifica problemele rafinariilor, ale caror venituri sunt erodate de cel mai redus nivel al cererii din ultimele doua decenii, potrivit Agentiei Internationale pentru Energie (AIE). In perioada ianuarie-mai, in cele mai bogate state europene au fost procesate in medie 11,6 milioane de barili de petrol pe zi, cel mai putin dupa aceeasi perioada a anului 1989, arata un raport al AIE.
	Marjele de rafinare, respectiv profitul din transformarea titeiului in motorina si benzina, erau saptamana trecuta de circa 4 dolari pe baril in Europa de Nord-Vest, conform datelor Bloomberg. In 2012, aceste marje erau de 8 dolari, iar in septembrie 2008 atingeau un varf de 20 de dolari.
	Fraudele cu carburanti din tari ca Austria si Germania sunt depasite cu mult de cele din Europa de Est, potrivit PKN Orlen, cea mai mare rafinarie poloneza. Livrarile netaxate reprezinta peste 13% din piata motorinei din Polonia, se arata in estimarile industriei de profil. In Cehia, pana la 20% din carburantii din piata sunt ilegali, sustin datele guvernamentale.
	Contrabanda este mai dezvoltata in zonele de granita unde exista diferente mari de pret. Motorina, cel mai folosit carburant din Europa, costa saptamana trecuta im Rusia 31,27 ruble (71 eurocenti) pe litru, fata de 1,3 euro in Polonia si 1,34 euro in Lituania.
	In Lituania, unde unul din patru oameni recunoaste ca a cumparat de pe piata neagra, carburantii sunt achizitionati de la soferii care vin din Rusia si Belarus, care vand cu profit dar sub pretul pietei.
	Frauda infecteaza si pietele din Europa Occidentala. In Irlanda de Nord de exemplu a fost descoperita recent o duba dotata cu o pompa mobila si rezervoare de carburanti si o unitate ilegala de productie situata intr-un hambar, cu o capacitate de 1.000 de litri pe saptamana. Trei barbati au fost arestati.
	Fraudele sunt amplificate de diferentele intre sistemele nationale de taxare. Ponderea taxelor in pretul la pompa din Luxemburg este de 41%, cel mai redus din regiune. In Marea Britanie aceasta pondere ajunge la 58% din pret.
	Guvernele europene incearca sa raspunda. Premierul ceh a semnat o lege in iulie care schimba codul fiscal pentru comertul cu carburanti. In Polonia, Camera inferioara a Parlamentului a adoptat recent o masura similara. Irlanda a introdus in acest an un sistem de monitorizare a circulatiei carburantilor.
            
                        
        
                Mai multe despre:
                #carburanti            
        
        
            
                    Pe acelasi subiect:
		
            
        
        
        
        	        
    
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS