Chinezii au ales România, pentru o fabrică de 17 mil. euro. Angajează 200 de persoane acum și vor să ajungă la 800 de angajați, în anii următori
Euro, bani, salarii
O fabrică specializată în producţia de aparate de iluminat a fost inaugurată la Brăila, iar noua unitate de producţie a companiei Glorious Lighting, cu o valoare investiţională de 17 milioane de euro.
Compania Glorious Lighting, deţinută de chinezii de la Liting Universal Group, va angaja, într-o primă fază, 200 de persoane și plănuieşte să mai investească, în următorii cinci ani, 15 milioane de euro şi să ajungă la un număr de 800 de angajaţi.
În prezent, fabrica are aproximativ 110 angajaţi.
Odată cu finalizarea fabricii, Brăila devine, de asemenea, locaţia Centrului European pentru producţie, dar şi Hub-ul companiei pentru operaţiuni în alte regiuni ale Europei.
În anul 2016, InvestRomania a avut primele discuţii cu reprezentanţii grupului, în vederea analizării extinderii acestuia în Europa.
Grupul Liting Universal a primit în anul 2017, de la statul român, un ajutor de 1,3 milioane de euro pentru fabrica deschisă la Brăila pe locul fostului Centru Comercial Armonia, specializată în producţia de lămpi, veioze şi alte produse electrice de iluminat locuinţe, în special bazate pe tehnologie LED.
Întreaga linie de producţie a grupului investiţional vizează atât partenerii acestuia din România, cât şi restul Europei.
Investitorii beneficiază de o serie de facilităţi din partea autorităţilor locale: începerea procedurilor pentru acordarea statutului de parc industrial (care presupune o serie de facilităţi fiscale inclusiv la plata impozitelor locale), reabilitarea unor drumuri de acces, sprijin pentru transportul angajaţilor, suport în relaţiile cu furnizorii de utilităţi.
Liting Universal Group este o companie din China, cu cifră de afaceri de 80 de milioane de dolari. Glorious Lighting SRL din Brăila, înfiinţată pe 17 martie 2017, are unic asociat persoana juridică Liting Universal din Shanghai, China.
Pe acelasi subiect: