Certificatul energetic al cladirilor va deveni obligatoriu la 20 iulie
Proprietarii vor fi obligati, din 20 iulie, sa prezinte certificatul energetic al cladirii potentialului cumparator sau chirias, la tranzactionarea imobilelor.
"Din 20 iulie 2013 fiecare proprietar va fi obligat sa puna la dispozitia potentialului cumparator sau chirias, dupa caz, anterior perfectarii contractului, o copie de pe certificatul energetic, altfel contractele de vanzare-cumparare sau inchiriere fiind supuse nulitatii relative, potrivit prevederilor Codului civil. Eficienta energetica a inceput sa fie un punct important adus in discutie de catre potentialii chiriasi si cumparatori de spatii de birouri, in contextul atentiei speciale acordate in ultimii trei ani cheltuielilor de mentenanta ale cladirii si optimizarii acestora. De la inceputul anului si pana in prezent circa 20% din clientii nostri au ales cladiri de birouri eficiente energetic, bine izolate", a declarat intr-un comunicat Alexandru Petrescu, managing partner al companiei de consultanta imobiliara Esop Consulting.
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusa prin Legea 159/2013, publicata saptamana trecuta in Monitorul Oficial, pentru modificarea si completarea Legii 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor.
Noua lege prevede ca pentru cladirile sau unitatile de cladire care se vand sau se inchiriaza, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat sa puna la dispozitia potentialului cumparator sau chirias, dupa caz, anterior perfectarii contractului, o copie de pe certificat, astfel incat acesta sa ia cunostinta despre performanta energetica a cladirii.
La incheierea contractului de vanzare-cumparare, proprietarul are obligatia de a transmite certificatul, in original, noului proprietar. De asemenea, la data inregistrarii contractului de vanzare-cumparare, respectiv de inchiriere, proprietarul trebuie sa depuna la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va ramane in posesia proprietarului.
Obligativitatea certificatului energetic trebuia sa intre in vigoare inca de la inceputul anului 2010, dar a fost amanata de mai multe ori, dupa ce notarii au sustinut ca masura va majora pretul caselor vechi cu 5-10% si va bloca tranzactiile, iar Guvernul a apreciat ca procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare si ca numarul de auditori energetici este insuficient.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS