Locuintele se pot vinde in continuare fara certificat energetic! Guvernul a amanat din nou data aplicarii!
Executivul a amanat din nou obligativitatatea certificatului energetic pentru locuinte, dupa ce Ministerul Dezvoltarii, condus de Elena Udrea, anuntase ca actul normativ in cauza a fost aprobat azi, iar certificatele devin obligatorii din 15 iunie.
Astfel, Ministerul Dezvoltarii anuntase initial, printr-un comunicat de presa, ca Guvernul a aprobat introducerea certificatului incepand cu 15 iunie, dar institutia a revenit ulterior, precizand ca membrii Executivului au avut, miercuri, doar o discutie referitoare la proiectul de ordonanta de urgenta propus de minister cu privire la introducerea certificatelor energetice in tranzactiile imobiliare si ca s-a decis amanarea aprobarii acestui proiect de act normativ.
"Referitor la comunicatul de presa transmis anterior, referitor la certificatele energetice, revenim cu urmatoarele precizari: membrii Guvernului au avut o discutie referitoare la proiectul de ordonanta de urgenta propus de Ministerul Dezvoltarii cu privire la introducerea certificatelor energetice in tranzacttile imobiliare si s-a decis amanarea aprobarii acestui proiect de act normativ. Va multumim pentru intelegere", se arata in al doilea comunicat al ministerului.
Prin certificat, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului.
Documentul este valabil 10 ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate.
Proiectul de act normativ anunta ca precontractele semnate si incheiate la notariat pentru vanzare-cumparare locuinte, precum si documentatiile depuse la institutiile bancare in vederea perfectarii contractelor de vanzare-cumparare locuinte, inregistrate inainte de data intrarii in vigoare a respectivei ordonante de urgenta, se finalizeaza conform legislatiei in vigoare la data incheierii/inregistrarii acestora.
Documentul releva totodata ca pentru elaborarea certificatelor au fost atestati tehnico-profesional, pana la 30 aprilie 2010, un numar de 767 specialisti ca auditori energetici pentru cladiri.
Legea 372/2005 prevede ca la incheierea oricarui contract de vanzare-cumparare sau inchiriere pentru cladirile de locuit familiale si apartamentele din blocurile de locuinte va fi obligatorie prezentarea certificatului de performanta energetica al cladirii.
Legea urma sa intre in vigoare la 1 ianuarie 2010, dar Guvernul a decis sa amane cu un an, pana la 1 ianuarie 2011, termenul de la care statul impune obligativitatea certificatului energetic. Amanarea a fost decisa dupa ce Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania a avertizat ca certificatul va majora pretul caselor vechi cu 5-10% si va bloca tranzactiile.
Ulterior insa s-a constatat ca Romania trebuie sa preia recomandarile Parlamentului European stabilite prin Directiva privind performanta energetica a cladirilor, prin introducerea acestui certificat de la 1 martie 2010.
In primavara acestui an, Guvernul a amanat insa decizia ca certificatul energetic sa fie introdus de la 1 martie, considerand ca procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare, iar numarul de auditori energetici este inca insuficient.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS