Wizz Air lanseaza curse noi din Bucuresti
aeronava Wizz Air
Compania aeriana low cost Wizz Air a anuntat astazi ca va introduce incepand cu 2013 trei noi rute noi de la baza din Bucuresti, si anume catre Geneva, Oslo si Alghero (Italia) si retur.
Cele trei rute noi vor incepe in mai 2013, cu tarife de la 92 lei spre Alghero (oras din Sardinia) si 142 lei spre Geneva si Oslo. Pretul reprezinta un singur zbor cu toate taxele incluse si tariful maxim de rezervare.
Noile rute vor fi operate intr-o prima faza de doua ori pe saptamana iar rezervarile pot fi facute in perioada imediat urmatoare, a anuntat compania.
Wizz Air estimeaza in acest an o crestere a numarului de pasageri din si spre Romania, de la 2,8 milioane la peste 3 milioane.
"Cresterea numarului de pasageri in Romania a fost peste media Wizz Air. In ultimii sase ani, ea s-a situat la 85%. Ne planificam sa transportam peste 3 milioane de pasageri in acest an, ceea ce reprezinta o cota foarte importanta in reteaua noastra", a declarat, intr-o conferinta de presa, Gyorgy Abran, Chief Commercial Officer al companiei.
Pentru baza din Bucuresti, compania estimeaza o crestere a traficului de la 1,5 milioane de pasageri in acest an la aproape 1,7 milioane anul viitor.
Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrala și de Est si opereaza o flota de 39 de aeronave Airbus A320 din 16 baze in peste 250 de rute.
Anul trecut, Wizz Air a devenit lider in Romania in ceea ce priveste traficul de pasageri, depasind pentru prima data compania aeriana de stat, Tarom. Peste 2,7 milioane de romani au ales ca mijloc de transport operatorul low-cost.
Compania ungara estimeaza ca va transporta, per total, in acest an aproximativ 12 milioane de pasageri.
Pe acelasi subiect: