Peste 100 de fosti angajati ai Mechel au blocat E60, nemultumiti de neplata salariilor
Mechel
Peste o suta de fosti angajati ai Mechel Campia Turzii au blocat, luni, drumul european E60, care trece prin fata combinatului, in semn de protest fata de neplata salariilor compensatorii, transmite Mediafax.
Peste 100 de fosti angajati ai Mechel Campia Turzii s-au adunat, luni dimineata, in fata combinatului, scandand "Hotii", "Mincinosii", "Combinatul l-ati taiat, banii nostri nu ne-ati dat", "Rusine sa va fie" si "Afara, afara, cu rusii din tara".
Cei peste 100 de fosti angajati au blocat apoi drumul european E60, care trece prin fata combinatului, plimbandu-se pe trecerea de pietoni din zona. Traficul rutier este blocat, formandu-se coloane de masini pe ambele sensuri. "Ne-au mintit si si-au batutu joc de noi. Ne-au spus ca vineri ne vor da banii, dar nu s-au tinut de cuvant", a declarat unul dintre protestatari.
Aceasta este cea de-a treia saptamana de proteste ale fostilor angajati de la Mechel Campia Turzii, fata de neplata salariilor. Oamenii au decis, saptamana trecuta, sa reia protestele, dupa ce conducerea Mechel Campia Turzii a propus plata esalonata pe trei luni a salariilor compensatorii si ca fostii angajati sa taie utilaje casate pentru a le vinde la fier vechi pentru banii aferenti acelor plati, disponibilizatii fiind nemultumiti de aceasta solutie.
Ministrul delegat pentru Dialog Social, Doina Pana, declara ca noul actionar al Mechel are intentii bune si face toate demersurile pentru achitarea celor trei salarii compensatorii fostilor angajati de la Campia Turzii, insa are conturile blocate.
De asemenea, prefectul de Cluj, Gheorghe Ioan Vuscan, afirma, la finalul unei intalniri cu reprezentantii noului actionar al Mechel, ca acestia au dat asigurari ca pana in 15 martie vor incerca sa plateasca salariile compensatorii angajatilor disponibilizati de la Campia Turzii.
Incepand din iunie 2012, la Mechel Campia Turzii au fost disponibilizate colectiv, in mai multe etape, aproximativ 1.700 de persoane, astfel ca au mai ramas in jur de 300 de angajati la sectia de Tragatorie.
Grupul rus Mechel a vandut recent, pentru pretul simbolic de 230 de lei (52 euro), combinatele metalurgice pe care le detinea in Romania, puternic indatorate, catre firma Invest Nikarom din Bucuresti, controlata de doua persoane cu cetatenie rusa.
Tranzactia a vizat compania Mechel East Europe Metallurgical Division SRL si combinatele Ductil Steel Buzau, Ductil Steel Otelu Rosu, Mechel Campia Turzii, Mechel Targoviste si Laminorul Braila.
Pe acelasi subiect: