Metrorex introduce, din 1 iulie, un nou tren pe Magistrala 2 Berceni-Pipera, achizitionat de la CAF Spania
Metrou, Metrorex
Metrorex va introduce in circulatie, incepand de vineri, 1 iulie, ultimul tren tip BM3, denumit "Casimcea' pe Magistrala 2 Berceni - Pipera, a anuntat compania.
"In perioada 28 - 29 iunie 2016 a avut loc receptia la punerea in functiune a trenului de metrou achizitionat de la firma CAF - Spania. De asemenea, a fost receptionat si echipamentul ATC imbarcat, montat pe acest tren, echipament achizitionat de la firma Bombardier Transportation - Italia. In data de 30 iunie 2016, trenul de metrou tip BM3 'Casimcea' va fi predat catre furnizorul serviciilor de mentenanta, firma SC Alstom Transport SA, in vederea efectuarii serviciilor de mentenanta preventiva", se arata in comunicatul companiei.
Potrivit sursei citate, trenul tip BM3 nr. 1324 - 2324 'Casimcea' este ultimul din cele opt trenuri tip BM3 achizitionate in cadrul Contractului nr.79/2014. Dupa introducerea in circulatie a acestui tren, Metrorex va avea in exploatare cu calatori 24 de trenuri tip BM3 (16 trenuri achizitionate in cadrul Contractului nr. 89/2011 si opt trenuri achizitionate in cadrul Contractului nr.79/2014) contractate cu firma CAF Spania.
Primele doua trenuri CAF din seria celor opt noi trenuri pentru Bucuresti au intrat in circulatie la sfarsitul lunii martie, dupa ce a fost realizata receptia finala.
Ultima generatie de rame de metrou fabricate de CAF pentru Bucuresti beneficiaza de: control si diagnosticare software a functionarii echipamentelor prin intermediul sistemului TCMS (Train Control Monitoring System), unitate HMI (Human Machine Interface) de ultima generatie pentru accesul mecanicului la comenzile si informatiile functionale ale trenului, sistem avansat de informare a pasagerilor (luminos, acustic si prin mesaje predefinite), controlat in totalitate prin soft, optimizarea accesului pasagerilor la urcarea/coborarea din vagoane, incluzand reducerea la maximum a distantei intre marginea peronului si podeaua vagonului pentru facilitarea accesului persoanelor cu dizabilitati, sistem de tractiune si control fabricat de Mitsubishi si personalizat de CAF, sistem de franare pe disc cu emisii poluante mult reduse (inclusiv zgomotul), retea de comunicatie pentru diagnosticare si configurare tip Ethernet de mare viteza, conectivitate WiFi pentru operatiunile de mentenanta si protectie avansata a operatorilor de mentenanta prin dispozitivele de punere la masa.
Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) este una dintre cele mai mari companii spaniole, producator mondial de vehicule si echipament feroviar de inalta tehnologie si exceptionala fiabilitate. In 2015, CAF a avut o cifra de afaceri de aproximativ 1,3 miliarde de euro si un portofoliu de comenzi in executie de aproximativ 5,5 miliarde de euro.
Pe acelasi subiect: