CAF va livra in noiembrie primul tren de metrou din seria de opt noi garnituri pentru Metrorex
Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles va livra mai devreme, la jumatatea lunii noiembrie, primul tren din seria de opt suplimentare, comandate de Metrorex.
CAF anunta ca va continua ritmul accelerat de productie, pentru ca pana la sfarsitul anului inca doua noi trenuri sa fie livrate catre Metrorex.
"Ma bucur sa anunt ca, in urma eforturilor derulate de CAF pentru a accelera calendarul de livrare catre Metrorex, primul tren din seria de opt noi garnituri pentru Bucuresti este pregatit de livrare. Un al doilea vehicul a fost de asemenea testat sub supravegherea oficialilor Metrorex, la unitatea CAF din Spania, trecand cu succes toate probele din fabrica si primind certificatul provizoriu de receptie. Urmeaza ca, in cel mai scurt timp, sa asiguram transportul primului tren catre Romania, astfel incat el sa ajunga in depoul Metrorex in prima jumatate a lunii noiembrie", a declarat Antonio Campos, CAF Area Director International Business Department.
"Bucurestiul este un punct important pe harta proiectelor CAF, care include metropole din toata lumea, inclusiv Washington, Londra, Bruxelles, Roma, São Paulo sau Hong Kong. Suntem hotarati sa demonstram bucurestenilor profesionalism si seriozitate in respectarea angajamentelor contractuale fața de Metrorex, oferindu-le o garantie ferma privind faptul ca trenurile noastre sunt sigure și indeplinesc cele mai inalte standarde de performanta", a declarat Iñaki Barrenechea, CAF Area Manager, responsabil pentru Romania.
Noile trenuri produse de CAF au fost achizitionate in baza unui contract semnat cu Metrorex, in noiembrie 2014.
Trenurile sunt dotate cu sisteme automate de protectie si operare de ultima generatie, de asemenea, vor duce la scaderea consumului de energie electrica si la reducerea costurilor cu mentenanta.