Heinrich Vystoupil a renuntat, oficial, la Tarom. Restul membrilor CA au semnat contractul si vor alege alt director
Heinrich Vystoupil, desemnat director general al companiei de transport aerian Tarom in urma procesului de recrutare, a renuntat la aceasta pozitie si a fost revocat si din Consiliul de Administratie, in locul sau urmand sa fie ales un alt candidat din lista furnizata de consultanti.
Adunarea Generala a Actionarilor (AGA) Tarom a aprobat luni conditiile contractului de mandat al membrilor neexecutivi ai Consiliului de Administratie, toti semnand mandatele in cursul acestei zile, se arata intr-un comunicat al companiei de transport aerian, citat de Mediafax.
"La aceeasi intalnire, AGA a luat act de demisia domnului Heinrich Vystoupil din functia de director general si cea de membru in Consiliu de Administratie, ca urmare a neacceptarii conditiilor contractului de mandat, si a aprobat revocarea sa din functia administrator. Consiliul de Administratie va proceda, in cel mai scurt timp, la numirea unui nou director, din lista de candidati selectati de consultantii Ministerului Transporturilor", potrivit sursei citate.
Pana la nominalizarea noului CEO, atributiile vor fi indeplinite de actualul director general al companiei, Sorin Georgescu.
Vystoupil, fost sef al reprezentantei in Romania si Moldova a Austrian Airlines, a fost numit la 17 octombrie director general de catre CA. In Consiliul de Administratie Tarom au fost recrutati si Dan Pascariu, Dumitru Prunariu, Lucian Isar, Marius Ghenea, Ciprian Ladunca si Valentin Macec. Administratorii selectati au avut termen pana luni pentru semnarea contractelor de mandat.
Ministerul Transporturilor a mandatat la finalul lunii iulie asocierea PwC-D&B David si Baias-George Butunoiu sa recruteze managementul superior, respectiv directorii generali si membrii CA, pentru companiile aflate sub autoritatea institutiei cu o cifra de afaceri mai mare de 7,3 milioane euro.
Recrutarea managementului superior vizeaza companiile CFR SA (CFR Infrastructura), CFR Calatori, Tarom, CNADNR, Metrorex, Aeroporturi Bucuresti, Administratia Porturilor Maritime Constanta, Administratia Canalelor Navigabile, Aeroportul International Timisoara "Traian Vuia", Telecomunicatii CFR si Electrificare CFR.
Tarom a fost prima companie care a anuntat noii administratori, fiind urmata de Administratia Porturilor Maritime si Administratia Canalelor Navigabile.
Pe acelasi subiect: