Frankfurt, cel mai important aeroport din Germania, paralizat de greva controlorilor
Sindicatul pentru siguranta aeriana GdF a lansat duminica un apel la o greva de 24 de ore a controlorilor de trafic la sol pe aeroportul din Frankfurt, cel mai important din Germania si al treilea din Europa, incepand de luni ora 04.00 GMT (06.00 ora Romaniei), potrivit unui comunicat citat de AFP.
"Regretam mult ca suntem constransi la noi masuri", scrie sindicatul, aflat in prezent in conflict cu societatea care administreaza aeroportul, Fraport.
"Atitudinea inflexibila a Fraport AG nu ne lasa alta optiune decat sa ne continuam lupta cu toate mijloacele pe care le avem la dispozitie", continua GdF.
GdF nu reprezinta decat un grup de 200 de salariati, dar importanta sa este cruciala pentru planificarea si gestionarea miscarii aparatelor la sol.
Miscarea de protest a inceput joi, determinand anularea a 172 de zboruri, si a continuat vineri, cu anularea a 280 de curse, dintre care 250 ale companiei aeriene germane Lufthansa, care isi are la Frankfurt principala platforma de corespondenta.
Sindicatul a decis in schimb sa suspende greva sambata si duminica pentru a lasa timp Fraport sa isi revizuiasca pozitia, a explicat Dirk Vogelsang, responsabil de negocieri din partea GdF.
Citeste si:
Malev si-ar putea relua zborurile cu ajutor rusesc. Pretul salvarii: 120 milioane de dolari