“iPad”-ul poseta. Sony lanseaza tableta care se pliaza, in competitia cu Apple
Sony a lansat, ieri, prima tableta din lume care se pliaza, cu care spera sa concureze cu rivalul Apple pe acest segment. Sony Tablet P, care va costa 479 de lire sterline (aproximativ 543 de euro) si va fi scoasa la vanzare in noiembrie, are un touch screen de 5,5 inci si poate fi pliata de la jumatate, ceea ce o face mai usor de transportat decat celelalte tablete de pe piata, scrie Daily Mail.
Potrivit reprezentantilor Sony, dispozitivul va fi usor de transportat in geanta sau in buzunar, este mai ieftin cu 20 de lire fata de iPad 2, dar are aceeasi conexiune wi-fi si acces la internet 3G.
Cele doua parti ale tabletei pot fi combinate si folosite ca un singur ecran mare, dar pot opera si independent – pe un ecran pot rula jocuri, iar pe celalalt se pot citi mailurile, de exemplu.
Ca toate celelalte tablete, cu Sony Tablet P se pot descarca muzica si clipuri si are camere in fata si in spate, care fac posibile apelurile video.
Computerul de la Sony se anunta a fi cel mai “fierbinte” cadou pentru Craciunul din acest an, impreuna cu iPhone 5 de la Apple, care va fi lansat in aceasta luna.
Pe acelasi subiect: