Tot mai multe specializari dispar din cadrul universitatilor romanesti. Din lipsa banilor, tinerii renunta la studii si prefera sa se angajeze
Tot mai multe specializari dispar din cadrul universitatilor romanesti. Din lipsa banilor, tinerii renunta la studiile superioare si prefera sa se angajeze, iar facultatile se golesc vazand cu ochii. La Universitatea de Nord din Baia Mare, de exemplu, numarul studentilor s-a redus aproape cu jumatate.
Daca in urma cu 4-5 ani, la Centrul Universitar din Baia Mare erau inscrisi aproape 3.500 de studenti, astazi sunt abia o mie. Profesorii au fost nevoiti sa desfiinteze sectii care altadata erau la mare cautare: comunicare si relatii publice, didactica sau teologie greco-catolica.
Dan Calin Peter, rectorul Universitatii de Nord din Baia Mare: "Am avut specializari in care m-am trezit cu patru studenti pe an. Cum este abandonul scolar, este si cel universitar. La noi a scazut cu 40% fata de anii de varf."
De ce ne confruntam cu un asemenea fenomen, aflam foarte usor chiar de la studenti.
Sergiu: "Nu-si permit sa studieze si multi au zis ca se apuca sa lucreze. Am multi prieteni care vor pe viitor sa renunte".
Parintii lor au ramas fara locuri de munca si n-au mai platit taxele de la facultate. Anca se chinuie de una singura sa-si continue studiile si munceste 8 ore pe zi, iar salariul i se duce pe taxele scolare.
Fara taxe platite, si profesorii au ajuns in situatia de a-si exclude elevii din sistem.
Ce-i drept, in toata aceasta schema in care facultatile se golesc de la an, la an un rol foarte important il joaca si Bacalaureatul. In conditiile in care numarul absolventilor de liceu care trec examenul vietii s-a injumatatit, nu e de mirare ca tot mai putini sunt cei care ajung la facultate.