Primul proces pentru clauze abuzive declansat impotriva bancilor de ANPC a inceput la Tribunalul Bucuresti. Miza este uriasa
Instanta a cerut ANPC sa vina cu mai multe cazuri la dosar, ca sa poata constata repetarea eventualelor nereguli, reclamate in contractele semnate pana in 2010 de clientii OTP Bank. Aceasta este prima institutie bancara dintre cele sapte pe care statul le-a chemat in instanta. Miza acestor procese este foarte mare, pentru ca victoria ANPC -ului ar schimba in bine viata a zeci de mii de indatorati.
Dupa 14 luni de tergiversari si amanari, instanta a acceptat interventia ANPC intre o banca si consumatori. Protectia Consumatorului reclama faptul ca in mai multe credite date de OTP Bank pana in 2010, dobanda platita de clienti a crescut, desi dobanda de referinta a francului elvetian a scazut in mod constant.
Marius Dunca, presedintele ANPC: "S-a stabilit un nou termen pentru luna iunie. Se accepta in aceasta perioada toate problele pe care ANPC si ceilalti consumatori le pot aduce referitoare la clauzele abuzive din contractele cu operatorii financiar bancari"
Ca sa-si consolideze punctul de vedere, judecatorul a cerut ANPC mai multe exemple de contracte cu clauze abuzive, pe langa cele cinci deja depuse la dosar. De cealalta parte, reprezentantii OTP nu au comentat inca informatiile.
Miza procesului este una uriasa - asta pentru ca daca va castiga ANPC si clauzele atacate vor fi considerate abuzive de catre judecatori, legea prevede ca se vor modifica automat toate contractele de credit care contin clauze similare, de la acea banca. Asadar, daca se va constata ca indatoratii au platit dobanzi modificate in mod abuziv, banca va trebuie sa le restituie sumele respective.
In cazul celor 7 banci aflate, ANPC sustine ca e vorba de peste un milion de contracte de credit semnate inainte de 2010.
Procesul cu Volksbank ar putea ramane insa fara obiect, daca clientii accepta oferta ce le-a fost facuta de catre Banca Transilvania, noul proprietar al bancii austriece. Prin reconversia creditelor din franci in lei, va fi eliminat comisionul de risc, iar banii platiti deja vor fi recuperati ca reducere din rata.
Dragos Nichifor, analist credite: "Majoritatea proceselor au avut la baza acest comision de risc si faptul ca banca a considerat ca acea dobanda fixa nu ar mai fi fost fixa, ar fi devenit variabila. Daca clientii vor accepta oferta Bancii Transilvania, o foarte mare parte din procese o sa ramana fara obiect".
Din estimarile Bancii Transilvania ar fi peste 18.000 de clienti vizati de oferta. Avocatii sustin ca 2000 dintre acestia au castigat deja in instanta inlaturarea clauzelor abuzive, iar alti 3000 au procese in desfasurare.