Pretul cartofilor aproape s-a dublat in doar 7 luni. Inflatia anuala este peste 8%.
Inflatia anuala a urcat de la 7,6% in februarie la 8,01% in martie, atingand maximul din august 2008, dupa ce rata lunara s-a situat la 0,6% in principal ca urmare a scumpirii cartofilor, fructelor proaspete, zaharului si combustibililor, arata datele Institutului National de Statistica (INS).
De exemplu, cartofii s-au scumpit cu circa 75% in ultimele sapte luni.
In luna martie, marfurile alimentare s-au scumpit cu 1,17% fata de februarie, iar preturile marfurilor nealimentare au avansat cu 0,51%, in timp ce tarifele pentru servicii s-au diminuat usor, cu 0,34%, datorita aprecierii leului fata de moneda unica europeana si dolar.
Fructele proaspete s-au scumpit in martie cu 5,26% fata de luna anterioara, pretul cartofilor a urcat cu 6,59%, iar costul zaharului a crescut cu 6,05%.
Scumpiri de peste 1% au fost inregistrate in martie si la faina (2,29%), paine (1,13%), alte legume si conserve de legume (4,29%), uleiul comestibil (1,04%) si mierea de albine (1,22%).
In ceea ce priveste serviciile, se remarca reducerea tarifelor la transportul aerian si telefon cu cate 1,84%, restul preturilor incluse inregistrand variatii sub 1%.
La sfarsitul lunii martie, fata de decembrie 2010, preturile marfurilor alimentare au crescut cu 4,12%, marfurile nealimentare s-au scumpit cu 1,62%, iar tarifele pentru servicii au scazut cu 0,42%.
In primele trei luni ale anului, pretul cartofilor a crescut cel mai mult, cu aproape 25%, aliment urmat de legume si conserve de legume, cu peste 19%, fructe proaspete, cu 12,5%, si de zahar, cu aproape 12%.
Pretul combustibilior a urcat, de la inceputul anului, cu 4,57%, cel al energiei termice, cu 3,4%, iar tutunul si tigarile s-au scumpit cu 2,43%.
Pe acelasi subiect: