Firmele, obligate din 25 octombrie sa depuna online declaratiile fiscale
Firmele mari si mijlocii vor fi obligate sa depuna online declaratiile fiscale, incepand cu 25 octombrie, ceilalti contribuabili avand in continuare posibilitatea sa opteze pentru depunerea electronica a documentelor ca metoda alternativa, potrivit unui proiect de ordin al ANAF.
Declaratiile fiscale vor fi depuse pe site-ul www.e-guvernare.ro, potrivit proiectului publicat de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF). Documentele pot fi depuse online in baza unui certificat emis de un furnizor de servicii de certificare acreditat, scrie Mediafax.
Firmele mici si mijlocii pot depune declaratii fiscale online prin portalul e-guvernare din aprilie 2007, operatiunea fiind posibila pana atunci doar pentru marii contribuabili.
Printre obiectivele de guvernare se numara dezvoltarea platformei nationale e-Romania si a Sistemului Electronic National (SEN), precum si cresterea la 70% a procentului firmelor care utilizeaza Internetul ca principal mijloc de comunicare cu institutiile statului.
La sfarsitul saptamanii trecute, presedintele Traian Basescu i-a transmis noului ministru al Comunicatiilor, Valerian Vreme, sa-si faca o prioritate din aplicarea deciziei CSAT privind unificarea infrastructurilor de transmisie baze de date pana la sfarsitul anului si deschiderea lor catre public.
"As vrea sa plec tot de la o intamplare de curand cand zeci de mii de oameni au fost trimisi in mod ridicol la ghisee sa-si plateasca darile catre stat si sa-l atentionez pe noul ministru al Comunicatiilor ca exista o hotarare CSAT care obliga la unificarea infrastructurilor de transmisie baze de date pana la sfarsitul anului. Va rog sa faceti o prioritate din acest lucru si sa punem in valoare infrastructurile sectoriale care au fost create pe bani foarte multi si sunt prost utilizate, sub capacitatea lor", a spus atunci Basescu.