Niciun zbor anulat! Totusi, situatia se poate schimba din ora in ora
Norul de cenusa produs de o noua eruptie a vulcanului activ din sudul Islandei este deasupra Romaniei. Specialistii de la Ministerul Mediului atrag atentia ca, pana la noapte, norul va avansa si va acoperi cea mai mare parte a tarii. Acum, toate aeroporturile sunt functionale, insa specialistii spun ca cenusa va fi concentrata in stratul de la sol, pana la 6.000 de metri altitudine, iar asta ne-ar putea obliga sa inchidem iarasi aeroporturile. Luni, nicio cursa nu a fost anulata, dar opetarorii aerieni contactati de incont.ro spun ca situatia se poate schimba de la o ora la alta.
Totusi, spatiul aerian al Romaniei nu va fi inchis luni, deoarece norul de cenusa vulcanica si-a schimbat directia in cursul noptii si se indeparteaza de Europa, a declarat seful Directiei de Aviatie Civila din Ministerul Transporturilor, Catalin Radu.
"Ne asteptam ca norul sa ajunga in partea de sud a Romaniei, insa evolutia pe timpul noptii a schimbat cursul si nu se mai pune problema inchiderii spatiului aerian", a spus Radu, precizand ca in prezent sunt inchise spatiile aeriene din Spania, Portugalia, nordul Italiei, Germania si Cehia.
In Europa sunt inca probleme si norul de cenusa l-ar putea afecta chiar si pe papa Benedict al XVI-lea. Acesta este asteptat marti la Lisabona, dar autoritatile portugheze au anuntat duminica seara inchiderea aeroportului cel putin pana la pranz.
Potrivit ultimelor actualizari ale prognozei elaborate de London Volcanic Ash Advisory (Centrul international de avertizare pentru aviatie, privind cenusa vulcanica), norul de cenusa vulcanica – prezent la aceasta ora deasupra vestului si nord-vestului Romaniei – va avansa treptat catre est si se va pozitiona, pana marti dimineata la ora 03:00 peste cea mai mare parte a tarii noastre.
Duminica, din cauza vulcanului care a reinceput sa elibereze in atmosfera cantitati importante de cenusa, mai multe aeroporturi din Franta, Italia sau Spania au fost inchise. Sase zboruri au fost anulate si la noi.
Sute de oameni au ramas blocati duminica pe Otopeni, Baneasa sau Bacau, din cauza inchiderii aeroporturilor din vestul si sud-vestul Europei. Nu este de mirare ca asta i-a infuriat pe cei care ar fi trebuit sa ajunga luni la locurile lor de munca, din strainatate.
Spre exemplu, doua curse ale companiei Wizz Air, pe ruta Targu Mures si retur, au fost anulate, din cauza norului de cenusa eliberata de vulcanul islandez Eyjafjöll, nor care traverseaza Europa.
Iar Blue Air a anulat zborurile programate duminica pe rutele Bucuresti-Milano, Bucuresti-Florenta si Bacau-Torino, toate cu retur, ca urmare a unei noi eruptii vulcanice din Islanda si a norului de cenusa care traverseaza Europa. "Pasagerii acestor curse au la dispozitie doua optiuni: returnarea banilor sau schimbarea datei de calatorie pentru un alt zbor Blue Air pe aceeasi ruta", se arata intr-un comunicat al companiei.
Vulcanul islandez Eyjafjöll a reinceput joi sa elibereze in atmosfera cantitati importante de cenusa, dupa cateva zile de acalmie.