Aceleasi alimente au preturi de peste doua ori mai mari in piete diferite! Vezi cele mai ieftine orase!
Aceleasi alimente costa mai mult decat dublu in pietele din anumite judete, printre acestea numarandu-se carnea de porc, care se vinde cu 6,8-7,2 lei kilogramul in Gorj si cu 15-18 lei/kg in Bistrita, carnea de vita si cea de pui, dar si laptele, branza sau ouale. Bucurestiul se situeaza, la aproape toate categoriile, sub media nationala ca preturi, potrivit datelor centralizate de Mediafax.
Astfel, cea mai ieftina carne de porc se vinde in judetul Gorj, unde costa intre 6,8 si 7,2 lei kilogramul. Si la Bacau se gaseste carne ieftina, pretul unui kilogram fiind cuprins intre 8 si 8,5 lei.
Cea mai scumpa carne de porc poate fi cumparata din pietele si targurile din Bistrita si Hunedoara, la preturi de 15-18 lei/kg, respectiv 14-18 lei/kg. In Bucuresti, pretul unui kilogram de carcasa de porc se inscrie sub media la nivel national, intre 9,5 si 11 lei kilogramul.
In judetele Hunedoara si Timis se vinde cea mai scumpa carne de vita, cu preturi intre 16 si 22 lei pe kilogram, respectiv 18-20 lei. Preturi mari sunt si in Constanta (16-19 lei/kg) si Iasi (12-19 lei/kg).
La polul opus, carne ieftina se gaseste in Cluj (7,5-9,5 lei/kg), Buzau (9-10 lei/kg) si Gorj (9-11 lei/kg). Ca si in cazul carnii de porc, preturile din Bucuresti sunt sub media pe tara, respectiv 9,5-12 lei kilogramul.
Cea mai ieftina carne de pui se gaseste in Mehedinti (intre 4,5 si 6 lei kilogramul) si in Cluj, unde preturile pe kilogram sunt cuprinse intre 5,95 si 6,4 lei. In schimb, vasluienii platesc mai mult decat dublu kilogramul de carne de pui (12-14 lei). Si in Sibiu preturile sunt foarte mari, pornind de la 12 lei si pot ajunge chiar si la 15 lei/kg.
Bucurestenii cumpara carnea de pui cu 7,5-9,5 lei kilogramul.
In pietele si targurile din Cluj se vinde cel mai scump lapte din Romania, cu 4-5 lei litrul. Preturi mari la lapte sunt si in Bihor (3,5-4 lei/litru), Sibiu (3-4 lei/litru) si Bucuresti (2,5-4 lei/litru).
In schimb, lapte ieftin poate fi cumparat din Arges si Suceava, cu preturi intre 1,5 si 2,5 lei litrul.
Branzeturile proaspete cele mai ieftine costa intre 8 si 10 lei kilogramul si pot fi cumparate din judetele Teleorman, Suceava si Satu Mare. In schimb, in Tulcea si Bihor, preturile sunt duble, pornind de la 16 lei si pana la 18 lei kilogramul.
In pietele si targurile din Bucuresti, pretul unui kilogram de branza proaspata este de 9-11 lei.
Judetul Neamt detine primul loc la capitolul cele mai scumpe oua, care pot ajunge pana la pretul de un leu bucata. Preturi mari sunt si Tulcea (0,65-0,85 lei/bucata) si in Suceava (0,6-0,8 lei).
La polul opus sunt judetele Mures, unde un ou costa in medie 0,35 lei, si Braila (0,35-0,45 lei). In Bucuresti, un ou costa intre 0,4 si 0,5 lei.
Cei mai ieftin cartofi pot fi cumparati cu 0,8-1,5 lei kilogramul din pietele din Brasov sau Galati, cu 1,1-1,3 lei/kg din Suceava si cu 1,2-1,5 lei/kg din Ilfov si Satu Mare. Cele mai mari preturi sunt in Bihor, unde un kilogram de cartofi costa intre 2,5 si 3,1 lei si in Arges (2,5-3 lei/kg). Si in Bucuresti preturile sunt destul de ridicate (2-2,5 lei/kg).
Mai multe despre:
#alimente#crestere preturi
Pe acelasi subiect: