Facebook ar putea lansa propriul telefon in aceasta saptamana
Facebook va organiza marti o conferinta de presa, la sediul companiei. Desi subiectul acesteia nu a fost facut public, editorii de la TechCrunch spun ca va fi vorba de un telefon.
Pe site-ul TechCrunch, editorul MG Siegler relataza ca mai multe surse i-au spus ca se asteapta marti la anuntarea unui telefon Facebook.
“Nu se stie insa cu exactitate daca va fi vorba de un telefon creat in totalitate de cei de la Facebook, sau daca partea de hardware va fi preluata de la un alt producator, iar cei de la Facebook vor veni doar cu sistemul de operare. Asa ca mult asteptatul “telefon Facebook” ar putea fi in cele din urma doar un sistem de operare Facebook pentru mobil”, scrie Siegler.
“Problema este ca Facebook a anuntat public in cateva randuri ca nu au de gand sa isi produca propriul telefon. Dar poate ca sefii celei mai cunoscute retele de socializare s-au razgandit sau poate ca telefonul propus de ei nu este gandit sa concureze cu iPhone-urile sau cu smartphone-urile pe baza de Android, adresandu-se mai degraba pietelor emergente”, adauga Siegler.
Speculatiile vin dupa ce fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a facut unele declaratii legate de acest subiect, in septembrie. “Ar fi interesant de spus ca vom construi un telefon, e ceea ce oamenii vor sa auda. Dar e in mod clar o strategie gresita pentru noi”, spunea atunci Zuckerberg.
“Facebook a reusit destul de bine sa tina ascunse detaliile zilele acestea. Si adevarul este ca exista un numar mai mare de lucruri pe care compania le-ar putea anunta marti. Sursele noastre cred totusi ca va fi vorba de ceva cu adevarat important, si nu o simpla aplicatie.”
Mai multe despre:
#Facebook#telefonie
Pe acelasi subiect: