Un nou centru IKEA în România. Unde a fost deschis
IKEA
IKEA România a deschis, joi, un nou centru de colectare a comenzilor online din București, a anunțat compania.
Punctul de colectare IKEA București, al patrulea astfel de centru din România, este situat la parterul Mall Plaza din Bulevardul Timișoara.
La punctul de colectare, clienții vor putea să-și achiziționeze produse pe care le-au comandat anterior pe site-ul www.IKEA.ro, din magazinele IKEA Băneasa sau Pallady ori prin telefon.
Costul livrării la punctul de colectare este de 19 lei pentru coletele sub 30 kg și 49 lei pentru pachetele mai mari decât greutatea respectivă. Clienții își vor putea ridica personal produsele de luni până duminică de la 10:00 la 22:00.
“Ne bucurăm să fim aproape de și mai mulți oameni din București și România prin intermediul centrului de colectare din București, la doar câteva săptămâni de la deschiderea magazinului Pallady și a centrului de colectare din Constanța. Această facilitate reprezintă un pas important în planurile noastre de a crea un mediu multi-channel în țară, cu formate noi care să facă soluțiile noastre de amenajare a locuinței la prețuri mici și mai accesibile pentru clienții români, oriunde s-ar afla”, a spus Violeta Neniță, Store Manager IKEA Băneasa.
Procesul de comandă se realizează în două etape. În primul rând, clienții comandă produse pe www.IKEA.ro, dintr-unul din cele două magazine sau prin telefon, și aleg opțiunea de ridicare din Centrul de Colectare din București. Apoi, în momentul în care comanda ajunge la punctul de colectare, clientul primește un mesaj prin care este anunțat că produsele sunt disponibile și că pot fi preluate în următoarele trei zile, în timpul orelor de program.
Clienții care își doresc să beneficieze de serviciul de livrare la domiciliu pot face acest lucru, taxele de livrare rămânând aceleași. Achiziționarea de produse fizice nu este posibilă în punctul de colectare.
IKEA are în plan să deschidă un alt centru de colectare și la Iași.
Magazinele IKEA oferă aproximativ 10.000 de produse de mobilier și soluții accesibile pentru acasă. INGKA Group deține și operează 423 de magazine în 52 de țări.
Magazinul IKEA din Băneasa a fost al 253-lea deschis în a 35-a ţară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea IKEA România a devenit parte din INGKA Group. În anul financiar 2018 (1 septembrie 2017 – 31 august 2018), magazinul IKEA din România a fost vizitat de peste 3,2 milioane de oameni și 18 milioane de vizitatori unici au accesat site-ul www.IKEA.ro.
Pe 24 Iunie 2019, compania a deschis IKEA Pallady, cel mai mare magazin din Sud Estul Europei și al 431-lea în lume.
Pe acelasi subiect: