Retailerul german Takko se extinde in Romania cu patru magazine. Ulmean: “Hainele contrafacute pierd teren, romanii sunt mai atenti la raportul calitate-pret”
Cosmin Ulmean, director general Takko Romania
Romanii au inceput sa acorde mai multa atentie raportului calitate-pret in ceea ce priveste hainele, piata neagra pierzand incet, incet teren in fata brandurilor cunoscute, spune Cosmin Ulmean, directorul general al retelei Takko, care va deschide patru magazine noi pana la sfarsitul anului.
"Se poate remarca o schimbare usoara in bine cand vine vorba de comportamentul romanilor. Se vede ca au inceput sa acorde mai multa atentie raportului calitate-pret. Piata neagra incet, incet pierde teren, hainele contrafacute nu ii mai atrag pe clienti, acestia orientandu-se spre brandurile cunoscute", a declarat Ulmean, citat de Mediafax.
El precizeaza insa ca piata romaneasca ramane in continuare sensibila in privinta costurilor. Potrivit unor declaratii anterioare, suma medie pe care o aloca romanii pentru acest segment este de doar 300 lei anual.
In ceea ce priveste planurile de extindere, reteaua Takko, care cuprinde in prezent 60 de magazine, va inaugura patru unitati noi pana la sfarsitul anului, mizand pe orasele mici si mijlocii.
"Sunt in continuare numeroase oportunitati de dezvoltare in orasele mici si mijlocii, iar pana la finalul anului vor fi deschise inca patru magazine Takko. (...) In acest an s-au efectuat si trei relocari, este vorba de magazinele din Suceava, Buzau si Vaslui, si doar o inchidere, in Constanta", a aratat Ulmean.
Potrivit unor declaratii anterioare, planurile retailerului german pentru piata romaneasca este sa ajunga la o retea a 100 de magazine. Cosmin Ulmean spune ca in momentul de fata Takko nu are in plan deschiderea unui magazin online.
Brandul Takko este prezent pe piata din Romania din 2007, cand a deschis primul magazin la Arad. In acest moment, Takko are magazine in Bucuresti, Sighetu Marmatiei, Satu Mare, Oradea, Cluj, Reghin, Targu Mures, Odorheiu Secuiesc, Arad, Alba Iulia, Medias, Timisoara, Deva, Resita, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Sibiu, Ramnicu Valcea, Fagaras, Brasov, Ploiesti, Campina, Giurgiu, Slobozia, Buzau, Constanta, Galati, Tecuci, Bacau, Vaslui, Piatra Neamt, Roman, Iasi, Suceava, Botosani, Alexandria, Caransebes, Medgidia, Sfantu Gheorghe si Petrosani.
Potrivit datelor de la Ministerul Finantelor, Takko Fashion Romania a raportat pentru 2013 o cifra de afaceri de 125,25 milioane lei (28,3 milioane euro), in crestere cu 7,5% comparativ cu anul anterior, si pierderi de 6 milioane lei (1,3 milioane euro), cu 38% mai mici fata de 2012.
Mai multe despre:
#Takko#retail imbracaminte
Pe acelasi subiect: