Programul “Rabla” pentru electrocasnice demarează miercuri. Ce valoare au voucherele și ce aparate se pot cumpăra cu ele
Electrocasnice
Peste 60.000 de echipamente electrice şi electronice de uz casnic folosite vor fi înlocuite cu altele noi, cu consum redus de energie, prin intermediul Programului "Rabla pentru electrocasnice", al cărui buget este de circa 20 de milioane de lei.
"Sunt şase luni de muncă cu ajutorul colegilor mei. În cele din urmă, lansăm un alt mare program naţional. Programul "Rabla pentru electrocasnice", aflat la prima ediţie, are caracter multianual şi se aplică la nivel naţional. Nu vom putea să apelăm la acest program fără să dăm în schimb unul vechi. Scopul său este acela de a creşte colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, precum şi de a stimula achiziţionarea de electrocasnice cu consum redus, eficiente energetic. Cheltuielile eligibile în cadrul programului sunt pentru achiziţia de maşini de spălat rufe, frigidere sau combine frigorifice sau lăzi frigorifice şi aparate de aer condiţionat. Am ales aceste trei tipuri de echipamente pentru că sunt prezente în majoritatea caselor românilor, sunt indispensabile şi sunt voluminoase. Îmi doresc foarte mult ca, alături de cei doi producători din România, Electrolux şi Arctic, să se creeze locuri de muncă şi astfel să putem să vedem la anul şi alte firme care să aibă fabrici în România. Avem disponibile pentru acest program aproximativ 60.000 de vouchere. Aşadar, românii care doresc să îşi achiziţioneze un frigider, o maşină de spălat sau un aer condiţionat nou o pot face începând de miercuri, 19 decembrie, de la ora 12:00, pe site-ul www.afm.ro", a afirmat marţi ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, citată de Agerpres.
Valoarea voucherelor acordate românilor care vor să-şi schimbe aparatura electrocasnică porneşte de la 200 de lei pentru pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A++, creşte la 300 de lei pentru maşini de spălat rufe cu eficienţa energetică A+++, aparate de aer condiţionat cu eficienţa energetică la răcire (A+++/A++) sau pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A++, şi poate ajunge la 400 lei pentru categoria frigidere/combine frigorifice/lăzi frigorifice cu eficienţa energetică A+++.
În prima etapă din procesul de înscriere, solicitantul trebuie să completeze următoarele informaţii în câmpurile aferente: datele de identificare, adresa de domiciliu, adresa de e-mail şi numărul de telefon mobil valide, dacă acestea există, respectiv declaraţia pe propria răspundere potrivit căreia nu înregistrează obligaţii de plată la bugetul de stat şi bugetul local. Această declaraţie este predefinită şi se completează prin bifare.
Mai departe, solicitantul va completa acordul cu privire la prelucrarea de către Autoritate a tuturor datelor şi informaţiilor furnizate, precum şi tipul de aparat electronic sau electrocasnic care se achiziţionează şi eficienţa energetică a acestuia (de la A+++ la A++).
Conform ministrului de resort, după completarea tuturor câmpurilor din aplicaţia informatică, aceasta generează, automat, un mesaj de confirmare, care conţine numărul unic al înscrierii şi codul unic de accesare, date importante, deoarece cu ajutorul lor solicitantul se va loga în contul personal de pe site-ul AFM. Mesajul de confirmare este transmis către solicitant şi prin email.
După înscrierea solicitantului şi primirea mesajului de confirmare, se procedează la aprobarea finanţării, iar lista solicitanţilor aprobaţi se afişează pe site-ul AFM.
În momentul în care se regăseşte pe lista afişată, solicitantul accesează contul de utilizator de pe site-ul AFM, unde va găsi codul alfanumeric unic aferent voucherului, generat automat. Din acest moment, voucherul este valabil 15 zile, iar persoana fizică se poate adresa comercianţilor pentru a cumpăra echipamentelor eligibile.
Graţiela Gavrilescu a precizat că persoana fizică beneficiază de valoarea unui voucher la achiziţionarea unui echipament electronic şi electrocasnic eligibil, în schimbul predării unui aparat echivalent. Schimbul se face în sistem 1:1, la adresa menţionată de către solicitant.
Un exemplu prezentat de către ministrul Mediului arată că o persoană care doreşte să îşi schimbe maşina de spălat de acasă se deplasează la unul dintre comercianţii validaţi sau plasează o comandă online, îşi alege modelul şi se îndeplinesc astfel procedurile de vânzare-cumpărare. Ulterior, când primeşte acasă noua maşină de spălat, o predă pe cea veche şi semnează documentele. Important de ştiut este că, dacă nu predă maşina de spălat veche, uzată, solicitantul nu va putea intra în posesia noului produs.
În cadrul noului program se pot achiziţiona mai multe echipamente în schimbul predării unui număr echivalent de echipamente uzate vechi, persoana fizică beneficiind în acest fel, în mod corespunzător, de mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie.
Lista comercianţilor care au fost aprobaţi în Programul "Rabla pentru electrocasnice" este publicată pe site-ul AFM şi include comercianţi şi producători aprobaţi precum eMag, Cora, Carrefour, Flanco, Media Galaxy, Electrolux, Altex, Auchan, Beko şi Arctic.
Bugetul noului program este de 20 de milioane de lei, iar perioada de derulare se va întinde până la momentul epuizării celor aproape 60.000 de vouchere.
Pe acelasi subiect: