Gorenje, ofertat de chinezi. Hisense Electric vrea să preia producătorul sloven de electrocasnice pentru 293 mil. euro
Producătorul sloven de electrocasnice Gorenje a anunţat miercuri că a primit trei oferte angajante pentru companie până la termenul limită din 8 mai, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Cea mai bună ofertă a fost depusă de producătorul chinez de electrocasnice Hisense Electric, a informat Gorenje, unul dintre cei mai mari exportatori sloveni.
Hisense Electric acordă 12 euro per titlu (14,22 dolari pe acţiune), astfel că oferta evaluează Gorenje la aproximativ 293 de milioane de euro.
Hisense va anunţa oferta finală de preluare pentru Gorenje în următoarele 15 zile. Preţul a fost oferit cu condiţia ca Hisense să achiziţioneze o participaţie de cel puţin 50% din compania slovacă.
Miercuri, acţiunile Gorenje au urcat cu aproape 8% la Bursa de la Ljubljana, capitalizarea de piaţă fiind de aproximativ 156 de milioane de euro.
Analiştii susţin că acţiunile ar putea creşte în următoarele zile, în aşteptarea ofertei de preluare.
Celelalte două companii care au depus oferte sunt din China: Haier şi Hefei Meiling, au declarat recent, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Gorenje este în căutarea unui partener strategic, pentru a-şi spori eficienţa şi a-şi întări brandul.
În 2017, profitul net a scăzut cu 84%, din cauza concurenţei strânse şi a costurilor ridicate de producţie.
Gorenje este prezentă şi pe piaţa din România.
Mai multe despre:
#Gorenje#electrocasnice
Pe acelasi subiect: