Lantul german Lidl face recrutari in SUA. Retailerul intra pe piata americana in 2017, facand concurenta conationalilor de la Aldi
Lidl
Lantul german de magazine Lidl, care s-a extins rapid in Europa pentru a deveni unul din cei mai mari retaileri de pe vechiul continent, a inceput o campanie de recrutari in SUA in avanpremiera lansarii sale pe aceasta piata in 2017 sau 2018, transmite Reuters.
Lidl a organizat luni, in Carolina de Nord, un eveniment pentru recrutarea de manageri de magazin, un alt eveniment similar pentru supervizori urmand a fi organizat miercuri la Fairfax, Virginia.
"Am ajuns in America si cautam persoane talentate, prietenoase si dinamice care doresc sa ni se alature", se arata intr-un mesaj publicat pe pagina de Internet a Lidl.
Grupul german, care are deja peste 10.000 de magazine in 27 de tari din Europa, ar urma sa deschida primele 120-150 de magazine pe Coasta de Est a SUA incepand cu a doua parte a lui 2017.
Astfel, nemtii de la Lidl vor pune presiuni pe retailerii existenti, precum Kroger si Wegmans, dar si pe conationalii de la Aldi, care sunt prezenti pe piata americana din 1976.
Rivalul Aldi are in prezent 1.600 de magazine in SUA si in 2015 a realizat vanzari de 10 miliarde de dolari.
Detinerea unui pasaport este una din cerintele Lidl pentru managerii de magazin in conditiile in care cei selectati ar urma sa calatoreasca in Europa pentru un program de training de sase luni.
Pe pagina sa de Internet, Lidl sustine ca are 75 de pozitii libere, majoritatea pentru sediul general de la Arlington, Virginia, inclusiv experti in imobiliare si resurse umane, plus un profesor de limba germana. De asemenea, potrivit Planet Retail, grupul german cauta proprietati in statele de pe Coasta de Est a SUA intre Pennsylvania si Georgia, avand deja in vedere aproximativ 80 de locatii potentiale.
Firma de consultanta Kantar Retail estimeaza ca vanzarile Lidl ar putea depasi doua miliarde de dolari in al doilea an de activitate pe piata din SUA, urmand sa ajunga la noua miliarde de dolari pana in 2023. De asemenea, firma de consultanta sustine ca in cativa ani Lidl va ajunge la o retea de peste 400 de magazine pe Coasta de Est a SUA.
Lidl este unul dintre cele mai mari lanturi de magazine din Europa, activand in 27 de tari europene si avand peste 140 de centre logistice ce asigura aprovizionarea a aproximativ 10.000 de magazine. Cu mai mult de 215.000 de angajati, Lidl se numara printre primii 10 comercianti de produse alimentare la nivel mondial.
Pe acelasi subiect: