Lanțul de hypermarketuri care vrea să elimine 30 de milioane de pungi de plastic din România, în fiecare an
Cumparaturi, legume, plastic
Peste 30 de milioane de pungi de plastic vor fi eliminate de pe piaţa din România, în fiecare an, au estimat, marţi, într-o conferinţă de presă, reprezentanţii lanţului de hypermarketuri Cora.
Retailerul a introdus în schimb ambalaje noi biodegradabile, respectiv pungi din plastic foarte subţire, fără mâner.
Prezentă la evenimentul de lansare a proiectului "Cora verde", ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că procesul de înlocuire a acestui tip de ambalaje a fost unul complicat, dar la care, în cele din urmă, au aderat toţi retailerii de pe piaţa din România.
"După un an de zile când un alt hypermarket lansa introducerea pe piaţă a pungilor biodegradabile, astăzi vedem aici într-un hypermarket mare prezent în toate oraşele reşedinţă de judeţ, cum este prezentată punga biodegradabile la legume, fructe, peşte şi carne. Românii se vor bucura şi o să vadă cum punga aceea pe care o vedem fie pe stradă, fie în parcuri, fie în albia râurilor, şi pe care putem repera fiindcă este imediat zburătoare, va fi înlocuită de punga biodegradabilă a cărei viaţă este mult mai scurtă. Mă bucur că marii retaileri din România au înţeles că lucrul acesta trebuie să funcţioneze şi aici şi că trebuie să implementăm Directiva europeană aşa cum au implementat-o şi celelalte state membre ale Uniunii Europene (...) Ţin minte negocierile pe care le-am avut la Ministerul Mediului cu toţi retailerii, cu asociaţia retailerilor, cu producătorii. Nu a fost un lucru uşor pentru a scoate de pe piaţă cele cinci produse de unică folosinţă, din plastic, dar toată lumea a înţeles acest lucru. Eu mi-am dorit ca locurile de muncă în România să fie crescute, nu diminuate şi ne dorim ca industria în domeniul acestor pungi să crească în România. Fiecare retailer trebuie să înceapă să înlocuiască pungile de plastic, cele subţiri, fără mâner. Unii au făcut-o mult mai repede, alţii urmează. Important este să începi", a spus Gavrilescu, potrivit Agerpres.
Cora România a introdus, incepând de marţi, pungile biodegradabile în locul ambalajelor de plastic, compania angajându-se să ia măsuri pentru reducerea consumului de pungi din plastic, cu precădere a celor care în prezent sunt disponibile gratuit la raioanele de fructe, legume, carne, peşte şi brânzeturi.
Introducerea pungilor biodegradabile este doar una dintre măsurile prin care cora implementează politica sa de protecţie a mediului, prin reducerea poluării şi încurajarea reciclării. În acest sens, compania a amplasat staţii pentru încărcarea maşinilor electrice, dar şi staţii automatizate de colectare unde pot fi aduse deşeuri reciclabile, de la ambalaje de plastic, sticlă sau doze de aluminiu, până la hârtie, carton, echipamente electronice, lămpi, becuri şi baterii, pentru care oamenii primesc bonuri valorice care pot fi folosite la cumpărături in hypermaketurile cora.
Cora România, parte a grupului Louis Delhaize, este prezentă pe piaţa românească din anul 2003. Grupul operează, în prezent, 11 hypermarketuri în Bucureşti şi în marile oraşe.
Introducerea pe piaţa naţională a pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner a fost interzisă începând cu data de 1 iulie 2018, iar de la 1 ianuarie 2019 s-a interzis şi comercializarea acestora.
Pungile de transport din plastic subţire şi foarte subţire fără mâner nu fac obiectul interzicerii comercializării sau introducerii pe piaţa naţională.
Guvernul a decis, în şedinţa din 25 iunie 2019, să majoreze ecotaxa pentru pungi din plastic de la 10 bani la 15 bani/bucată. Propunerea a venit din partea Ministerului Mediului, care a venit printr-un proiect de Ordonanţă de urgenţă pentru reducerea consumului de pungi din plastic.
Pe acelasi subiect: