Ce înseamnă inflația record din aprilie în bugetul familiei. Mâncăm 6 ouă în loc de 10, cumpărăm o pâine mai puțin pe lună și ar trebui să stăm 5 zile pe întuneric
Preţurile au crescut luna trecută cu o valoare record pentru ultimii 5 ani. Institutul Naţional de Statistică a anunţat luni că inflaţia pe aprilie a urcat la peste 5,2% faţă de aprilie 2017.
Cu aceiaşi bani de anul trecut, mâncăm azi 6 ouă, în loc de 10. Cumpărăm o pâine mai puţin pe lună şi ar trebui să stăm 5 zile pe întuneric, dacă am vrea să ne păstrăm aceeaşi factură la curent.
Din iunie 2013, inflaţia lunară nu a mai fost atât de sus. De fapt, am avut din 2014 încoace unele dintre cele mai mici creşteri de preţuri din istoria recentă. Din vara lui 2015 şi întreg anul 2016, am avut chiar scăderi repetate de preţuri - inflaţia a fost sub zero.
În aprilie 2018, preţurile au fost în medie mai mari cu 5,2% faţă de aprilie 2017.
Ce s-a scumpit cel mai mult? Dintre alimente, ouăle sunt cu 24% mai scumpe faţă de acum un an. Practic, la fiecare patru ouă, pe unul l-a mâncat inflaţia. Cu aceiaşi bani pe care-i dădeam anul trecut pe un pachet de unt, azi mai cumpărăm doar puţin peste trei sferturi din acelaşi pachet.
Fructele au pierdut şi ele, în medie, câte 12%, asta înseamnă că banii pentru 6 mere de anul trecut nu mai ajung azi decât pentru 5. Dăm mai mult şi pe carnea de vită, dar şi pâinea are un preţ mai mare. Poate vi se pare puţin 3,5%, dar pentru o familie înseamnă o pâine în minus pe lună.
Ajungem şi la preţurile utilităţilor. Creşterea de la curent e uriaşă, 18% în plus la facturi. Pentru o familie cu o factură lunară de 100 de lei, asta înseamnă că ar trebui fie să plătească în plus, fie să stea pe întuneric 5 zile din cele 30 ale lunii.
Motorina şi benzina - un salt de 12 procente. Gazele, aproape 10% şi ţigările peste 8%. Toate aceste preţuri sunt preţuri administrate şi cu accize, adică Guvernul şi statul le decid creşterea.
Reacţia premierului la aceste scumpiri? Viorica Dăncilă: ”Şi de ce n-o luăm şi mai dinainte? Faţă de luna trecută, a crescut cu 0,3. Uitaţi-vă la scumpirile de la 1 aprilie şi o să vedeţi de ce.”
Nici preşedintele Senatului nu îşi face griji. Călin Popescu Tăriceanu: ”Eu am prins inflaţia din 1990, nu mi-e frică.”
Banca Naţională susţine că cele două creşteri de acciză la carburanţi decise de Guvern, pe 15 septembrie şi 1 octombrie 2017, apoi scumpirea curentului şi a gazelor decise de ANRE în octombrie şi ianuarie, au generat aproape jumătate din valul de creşteri de preţuri din prezent.
Criza ouălor şi cotaţiile petrolului au avut şi ele o influenţă, dar mai redusă. Pe lângă efectele din buzunarul omului, firmele care au avut costuri mai mari cu transportul, iar producţia şi salariile au fost nevoite să le transfere în preţuri.
Pe acelasi subiect: