Camera Deputatilor a adoptat noul Cod Silvic. Ponta: Este mult mai bun decat ce aveam pana acum, nu perfect, ci perfectibil
Padure
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri ca noul Cod silvic, care tocmai a fost votat in Camera Deputatilor, este "mult mai bun" decat legislatia care este acum in vigoare iar dupa sedinta CSAT se vor elabora si niste masuri administrative in acest domeniu.
"A fost astazi o zi speciala la Camera Deputatilor pentru ca s-au votat trei proiecte de lege extreme de importante. In primul rand s-a votat din nou Codul silvic cu o majoritate destul de consistenta si legea va merge spre promulgare catre presedintele tarii. Am spus si cred in continuare ca e un Cod silvic mult mai bun decat ce aveam pana acum, nu perfect, ci perfectibil, iar proiectul de lege pe care l-am adoptat deja in guvern si vine maine in Parlament privind interzicerea temporara a exportului de lemne prelucrat si acordarea unui sistem de licenta special care sa faca aceasta operatiune mult mai bine controlata si mai transparenta se adauga la ceea ce prevede deja Codul silvic actual", a spus Ponta la Palatul Parlamentului, citat de Agerpres.
El a adaugat ca dupa sedinta CSAT Guvernul va veni si cu masuri administrative de crestere a rolului radarului padurilor si cu mijloace logistice importante.
"Celelalte doua legi care s-au votat astazi sunt totusi legi cu un caracter pronuntat social-democrat. Proiectul privind insolventa persoanelor fizice e un proiect care protejeaza persoanele fizice in situatii speciale, asa cum s-a intamplat si la inceputul anului cu creditele celor cu franci elvetieni. E o lege buna fara ca sa puna intr-un pericol grav echilibrele si stabilitatea, totusi protejeaza o persoana aflata intr-o situatie speciala. E o masura de protectie sociala si cred ca e un lucru foarte bun. Legea referitoare la dublarea alocatiilor, ca social-democrat si ca parinte, evident ca ma bucur ca a fost adoptata', a sustinut premierul.
Pe acelasi subiect: