Guvernul a amanat sedinta in care trebuia sa aprobe bugetul pe 2015. Surse: Au fost gasite erori la introducerea unor cifre. Explicatia premierului
Guvern Ponta
UPDATE Guvernul a amanat sedinta destinata aprobarii proiectului de buget pe 2015 din motive tehnice legate de inchiderea pe cifre a unor pozitii de fila bugetara, guvernantii constatand, vineri dimineata, ca "s-au strecurat" unele erori la introducerea datelor, au declarat surse oficiale, citate de Mediafax.
"Introducerea datelor a fost incheiata vineri dimineata, la ora 5.00, iar dupa ora 9.00, cand situatia a fost verificata centralizat, s-a constatat ca s-au strecurat unele erori", au aratat sursele.
In acelasi timp, reprezentantii Guvernului transmit ca amanarea este cauzata de faptul ca nu a fost incheiata procedura de introducere a datelor in sistem de catre toate ministerele si autoritatile.
"Este o situatie tehnica, dar bugetul nu poate fi transmis la Parlament cu anexe incomplete", sustin reprezentantii Guvernului.
Intrebat ulterior care a fost motivul pentru care sedinta de Guvern a fost amanata, premierul Victor Ponta a explicat ca decalarea a avut drept cauza indeplinirea procedurii de introducere a datelor in sistem.
"S-a amanat pentru ca dupa finalizarea datelor macroeconomice si macrobugetare e nevoie de procedura de introducere in sistem. S-a lucrat si aseara, toata noapetea, s-a lucrat si de dimineata. Cand e gata, vine bugetul la Guvern si dupa aceea il trimitem la Parlament", a spus Ponta.
Sedinta Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputatilor si Senatului, programata initial vineri, la ora 13.00, a fost reprogramata, astfel, sambata, incepand cu ora 10.00, in contextul amanarii sedintei de Guvern cu cateva ore.
Miercuri, premierul Victor Ponta a cerut ministrilor sa lucreze "non-stop" la proiectul de buget pentru anul viitor, astfel incat documentul sa fie finalizat pana vineri, la ora 10.00, cand a fost programata sedinta speciala de guvern, si sa fie transmis Parlamentului in aceeasi zi.
"Trebuie sa finalizati pana vineri, la ora 10.00, la sedinta, bugetele. Asta inseamna ca de aici plecati inapoi, luati toti functionarii din ministere si pana vineri, la ora 10.00, cu cei de la Buget, terminati bugetul, ca sa putem sa il trimitem Parlamentului. Vineri, la ora 12.00, cred ca au birouri permanente", a spus Ponta ministrilor, reuniti in sedinta de miercuri a Guvernului.
Luni, presedintele PSD, premierul Victor Ponta a declarat ca PSD propune ca votul in Parlament sa fie pe 21 decembrie,o data cu juramantul lui Klaus Iohannis pentru functia de presedinte.
Guvernul a ajuns la un acord cu Fondul Monetar International si Comisia Europeana pentru ca deficitul bugetar pe care va fi construit proiectul de buget pe anul viitor sa creasca de la 1,4% la 1,83% pe cash, incluzand o alocare de 0,4% pentru cofinantarea proiectelor UE.
Pe acelasi subiect: