Strainii au descoperit Romania. Sectorul turistic romanesc a crescut in aprilie, cei mai multi turisti au venit din Germania, Italia si Israel
Statuia lui Decebal, Orsova
Numarul de turisti romani si straini in Romania a crescut in a patra luna a acestui an cu 11,5% fata de aprilie 2016, pana la 808.700, ritm usor scazut fata de cel din a treia luna, arata datele publicate marti de Institutul National de Statistica (INS).
In martie, numarul total de turisti a crescut cu 11,8% fata de martie 2016, pana la 722.300, dupa un avans de o cifra in a doua luna.
In aprilie au fost inregistrati 604.600 turisti romani, cu 11,5% mai multi fata de aprilie 2016, si 204.100 de turisti straini, numar in crestere cu 11,4% comparativ cu a patra luna a anului trecut.
Din strainatate, cei mai multi turisti straini - 152.700 - au venit in aprilie din Europa, in principal din celelalte 27 de state ale Uniunii Europene (132.000).
In primele patru luni, cei mai multi turisti au venit din Germania (71.392), Italia 67.161), Israel (66.147), Franta (41.740) si Marea Britanie (41.469).
Numarul de innoptari, un indicator cheie in sectorul turistic, a crescut in aprilie cu 7,9% fata de aceeasi luna a anului trecut, la 1,59 milioane.
In privinta traficului de la frontiere, numarul de intrari de vizitatori straini in Romania a crescut cu 34,7% in aprilie, comparativ cu aprilie 2016, pana la 1,03 milioane, in timp ce numarul de iesiri ale romanilor din tara a crescut cu 36%, la 1,72 milioane.
In 2016, numarul de turisti straini in Romania a crescut cu 10,6% fata de anul precedent, pana la 2,47 milioane, nivel-record al ultimelor decenii, in conditiile in care a crescut atractia tarii pentru turistii din Europa, Asia si America da Nord.
In total, in 2016, numarul de turisti in Romania - romani si straini - a crescut cu 10,4% fata de 2015, pana la 10,92 milioane.
Pe acelasi subiect: