Paradisul imigrantilor. Topul tarilor preferate de strainii aflati in cautarea unei vieti mai bune
Statele Unite ale Americii au fost mereu considerate un paradis al imigrantilor, iar un nou raport al Natiunilor Unite confirma acum perceptia populara.
Datele publicate recent de Natiunile Unite arata ca peste 45 de milioane de imigranti traiesc in prezent in SUA, noteaza Huffington Post. Cifra este de patru ori mai mare decat in cazul oricarei alte tari din lume.
Potrivit informatiilor, o parte dintre statele care gazduiesc cei mai multi imigranti sunt si printre cel mai populate din lume. Cinci dintre primele opt astfel de tari se regasesc si in top 30, din punct de vedere al densitatii populatiei.
Interesant este ca, desi primesc in interiorul granitelor un numar mare de straini, multe dintre aceste tari nu au si politici speciale care sa ii ajute pe imigranti.
In cazul Arabiei Saudite, Frantei, Marii Britanii si al Emiratelor Arabe Unite, astfel de politici au fost adoptate abia incepand din 2011. O singura tara din primele opt, si anume Rusia, promoveaza si incurajeaza in mod activ fenomenul.
In schimb, restul tarilor sunt interesate de imigranti numai in masura in care acestia sunt muncitori extrem de bine calificati. Atat in cazul Rusiei, cat si in cel al Germaniei, s-a remarcat un trend de incetinire a imigratiei. Acestia se duc acolo dar, dupa o perioada destul de scurta de timp, aleg sa plece.
Pe de alta parte, numarul imigrantilor care au ales Emiratele Arabe Unite s-a dublat in intervalul 2010 – 2013. O atractie pentru straini il constituie si PIB-urile tarilor in cauza (de aproape 50.000 de dolari pe cap de locuitor in SUA, pentru 2012), in general cele mai mari din lume.
Primele opt tari cu cel mai mare numar de imigranti sunt:
1. SUA
Numar imigranti: 45,8 milioane
Procent din totalul populatiei: 14,3%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 49.922 dolari
2. Rusia
Numar imigranti: 11 milioane
Procent din totalul populatiei: 7,7%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 17.709 dolari
3. Germania
Numar imigranti: 9,8 milioane
Procent din totalul populatiei: 11,9%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 39.028 dolari
4. Arabia Saudita
Numar imigranti: 9,1 milioane
Procent din totalul populatiei: 31,4%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 31.275 dolari
5.Emiratele Arabe Unite
Numar imigranti: 7,8 milioane
Procent din totalul populatiei: 83,7%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 49.012 dolari
6. Marea Britanie
Numar imigranti: 7,8 milioane
Procent din totalul populatiei: 12,4%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 36.941 dolari
7. Franta
Numar imigranti: 7,4 milioane
Procent din totalul populatiei: 11,6%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 35.548 dolari
8. Canada
Numar imigranti: 7,3 milioane
Procent din totalul populatiei: 20,7%
PIB pe cap de locuitor, in 2012: 42.734 dolari
Pe acelasi subiect: