Domeniul in care patronii se roaga de tineri sa se angajeze. Un debutant fara experienta porneste de la un salariu de 2.500 lei
“Chiar daca nu aveti experienta in agricultura, va invatam noi, doar sa veniti sa lucrati pamantul”. In felul acesta sunt atrasi studentii si absolventii de Agronomie de cei care au afaceri in domeniul lor de pregatire. Tinerii beneficiaza de stagii gratuite, apoi sunt angajati. Un debutant va castiga in jur de 2.500 de lei.
La doar 27 de ani Cornel poate sa spuna ca e deja pe picioarele lui. De mai bine de 3 ani are propria plantatie de rasinoase pe care a inceput-o inca de era student.
A facut economii si cum parintii aveau terenul, tanarul a pus la bataie 6 mii de lei ca sa demareze afacerea. Acum se mandreste cu peste 16 mii de molizi si brazi pe care ii va scoate la vanzare in toata tara.
"Cred ca terenurile degradate trebuie impadurite, trebuie sa le crestem valoarea, iar terenurile trebuie sa produca bani"
Specialistii spun ca cei care vor investi in horticultura, pomicultura si silvicultura nu vor da gres. Romania este inca in plina dezvoltare la acest capitol. Extrem de cautati sunt de exemplu inginerii mecanici.
Alexandru este student in anul 4 la Facultatea de Agronomie si este hotarat sa isi gaseasca un post in domeniu: "Sunt anul 4 si astept acum sa imi dau licenta si astept acum sa ma angajez. Domeniul meu e larg si am foarte multe oferte, astept sa ma hotarasc".
"Toate trainingurile sunt oarecum din categoria “win-win situation”, in care si angajatul respectiv sau studentul proaspat absolvent invata produse si invata efectiv lucrul din teren", explica si Catalin Cojocaru, manager resurse umane.
Pe de alta parte portivit noului Program National pentru Dezvoltare Rurala in curand Romania va semna un acord cu Uniunea Europeana prin care producatorii care investesc in livezi vor fi finantati.
Pe acelasi subiect: