Investitorii au suprasubscris de 12,5 ori oferta de actiuni a Fondului Proprietatea
Investitorii au plasat ordine de subscriere pentru actiuni reprezentand 81,3% din numarul total de actiuni Fondul Proprietatea, in oferta derulata de FP pentru rascumpararea a 6% din capital, care a fost astfel suprasubscrisa de 12,5 ori.
Pana la sfarsitul sedintei de marti a bursei, ultima zi a ofertei, au fost inregistrate ordine de vanzare pentru 10,109 miliarde de actiuni Fondul Proprietatea, de 13,5 mai mult comparativ cu cat vrea compania sa rascumpere.
Metoda de alocare este pro-rata, la un indice de 0,0742, ceea ce inseamna ca pentru fiecare 100 de actiuni subscrise un investitor poate vinde Fondului 7,42 titluri.
Numarul total de actiuni Fondul Proprietatea este de 12,437 miliarde, in timp ce numarul de titluri disponibile pentru subscrierea a fost mai mic, de 11,78 miliarde.
Raportat la numarul de actiuni disponibile pentru subscriere - numarul total fara actiunile aflate in proprietatea FP - rata de participare a fost de aproape 86%.
Cel mai mare actionar al Fondului Proprietatea, fondul american de hedging Elliott Associates, a subscris in oferta intregul pachet de actiuni pe care le detine. Astfel, in cadrul ofertei au fost subscrise doua pachete mari de actiuni, de cate 1,043 miliarde de titluri, reprezentand fiecare peste 8% din capitalul Fondului si cumulat 16,78%, participatia pe care o detine Elliott Associates.
Urmatoarele ordine de vanzare dupa marime au fost pentru 441 milioane de actiuni, reprezentand 3,54% din capitalul Fondului, si pentru 278 milioane de actiuni, 2,23% din companie.
"Inchiderea ofertei poate avea un usor efect negativ pentru actiunile Fondul Proprietatea. Pretul nu va avea insa de suferit mult. Se asteapta in piata si urmatorul program de rascumparare de titluri proprii, al cincilea", a declarat pentru Mediafax directorul de operatiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci.
Actiunile Fondul Proprietatea au inchis marti in scadere cu 0,7%, in declin pentru a treia sedinta consecutiv, dupa ce ASF a respins miercuri proiectul de regulament care ar fi permis listarea unui emitent tranzactionat la bursa in Romania pe o piata dintr-un alt stat membru UE prin intermediul titlurilor de interes, mecanism pe care FP intentiona sa-l foloseasca pentru a intra pe piata de la Londra.