Vesti bune de la Davos: Marii bancheri ai lumii, increzatori in rezolvarea crizei din zona euro
Unii dintre cei mai importanti bancheri ai lumii prezenti la Davos sunt tot mai optimisti in privinta sanselor de rezolvare a crizei din zona euro si au incredere ca default-ul datoriilor Greciei, devenit inevitabil, va fi unul ordonat, transmite Reuters.
Participantii la o reuniune privata de la Forumul Economic Mondial de la Davos, intre care s-au aflat directorii generali ai JP Morgan Chase, Barclays, Citigroup si UBS, au recunoscut ca au avut loc progrese semnificative, scrie Mediafax.
Majoritatea au mentionat lansarea de catre Banca Centrala Europeana (BCE), luna trecuta, a unor imprumuturi ieftine pe trei ani, in valoare de aproape 500 de miliarde de euro, ca un posibil moment de cotitura, dupa aproape trei ani de haos pe pietele financiare care a pus in pericol pe unii dintre cei mai mari jucatori din sectorul financiar.
"Anul 2011 a fost unul al marilor temeri legate de riscurile implicate de datoriile suverane. La intrarea in 2012 ne simtim mai confortabil pentru ca au avut loc progrese", a declarat directorul general al Barclays, Bob Diamont.
El a spus ca atitudinea generala este de precautie, avand in vedere dificultatile cu care se confrunta in continuare zona euro.
Bancherii au apreciat insa progresele facute in privinta uniunii fiscale din zona euro si a rezolvarii problemelor de finantare si de lichiditati ale bancilor europene, prin banii ieftini de la banca centrala.
"Injectia de imprumuturi pe trei ani a BCE a fost un factor important, care a eliminat un risc major legat de lichiditatea bancilor", a declarat seful JP Morgan, Jamie Dimon.
Bancherii spera ca criza din Grecia este privita tot mai mult ca un caz izolat in interiorul zonei euro, care va fi rezolvat printr-un default ordonat, a aratat Diamond.
"A existat un consens in discutii ca va avea loc un default ordonat al Greciei. Restul zonei euro nu reprezinta un motiv mare de ingrijorare", a afirmat directorul general al unei banci elvetiene mari.
In pofida semnelor de optimism, bancherii americani sunt totusi mai precauti in privinta perspectivelor zonei euro.
"Americanii sunt cei mai pesimisti. Nu inteleg cu adevarat cum functioneaza zona euro", a spus un sef al unei banci mari din zona euro.
Printre participantii la discutii s-au mai aflat seful Prudential, Tidjane Thiam, cel al Julius Baer, Borins Collardi, Brady Dougan, de la Credit Suisse, si directorul Intensa Sanpaolo, Enrico Cuchiani.
Pe acelasi subiect: