UE nu mai are rabdare cu Grecia. Zona euro preseaza Atena sa urgenteze aplicarea noului plan de austeritate
Guvernele din zona euro au presat miercuri Grecia sa finalizeze negocierile pentru noul pan de austeritate, astfel incat sa poata primi in continuare sprijin international si sa evite iesirea din uniunea monetara, transmite Bloomberg.
Ministrii de Finante din zona euro au afirmat intr-o teleconferinta ca furnizarea urmatoarei transe de ajutor de 31 miliarde de euro, care ar trebui sa aiba loc in noiembrie, depinde de noi eforturi din partea Atenei pentru reducerea deficitului bugetar si noi reforme in economie.
"Am cerut autoritatilor elene sa rezolve problemele care au mai ramas si sa finalizeze negocierile", a declarat premierul luxemburghez Jean-Claude Juncker, care conduce Eurogroup, dupa doua ore si jumatate de discutii.
Obiectivul este ca decizia privind programul de ajutor pentru Grecia sa fie luata conform caledarului stabilit, la o reuniune din 12 noiembrie a ministrilor de Finante, a aratat Juncker.
Un esec in salvarea Greciei ar putea pune in pericol eforturile europene de rezolvare a crizei datoriilor, care s-a extins in Irlanda, Portugalia, Spania si Cipru.
Guvernul elen condus de premierul Antonis Samaras vrea prelungirea cu doi ani, pana in 2016, a termenului de reducere a daficitului bugetar, ceea ce ar necesita fonduri suplimentare, pe langa imprumuturile de 240 de miliarde de euro obtinute de Grecia din 2010.
Totodata, partidul Stanga Democrata din coalitia guvernamentala elena respinge cererea creditorilor de reformare a legislatiei muncii.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS