Turcia recunoaste ca are nevoie de ajutor extern. Imaginile tragediei care a lovit duminica provincia Van FOTO
Turcia sa hotarat sa accepte ajutor din strainatate, inclusiv din Israel, dupa cutremurul produs duminica in estul tarii, potrivit unor surse diplomatice turce, citate de AFP.
Guvernul turc, care a refuzat initial ofertele de asistenta, a decis sa accepte ajutorul din strainatate dupa ce serviciile de gestionare a situatiilor de urgenta au avertizat ca sunt necesare locuinte prefabricate pentru a-i adaposti pe sinistrati, au precizat sursele citate.
Centrul seismologic din Turcia estimeaza ca bilantul victimelor seismului produs duminica in provincia Van, in apropiere de frontiera iraniana, ar putea fi cuprins intre 500 si 1.000 de morti. Cutremurul s-a produs la aproximativ 20 de kilometri de orasul turc Van, situat in regiunea cu acelasi nume. Vicepremierul Besir Atalay a precizat ca aproximativ 40 de cladiri, intre care un internat, s-au prabusit in extremul orient al Turciei, populat in majoritate de kurzi.
Numerosi supravietuitori dorm in aer liber, in frig, dupa cutremurul cu magnitudinea 7,2 produs, soldat cu 459 de morti si peste 1.300 de raniti.
Israelul a oferit asistenta imediat dupa seism, in pofida relatiilor tensionate dintre cele doua tari. "Turcia ne-a cerut locuinte mobile pentru adapostirea sinistratilor", a declarat marti seara purtatorul de cuvant al Ministerului israelian de Externe, Yigal Palmor. "Am acceptat imediat si vom vedea rapid ce putem trimite", a adaugat acesta.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: