Spania a recuperat 28 mld. euro prin planul de combatere a fraudelor fiscale, lansat in 2012
Spania a recuperat aproape 28 de miliarde de euro de la lansarea, in 2012, a unui plan de combatere a fraudelor fiscale, a anuntat ministrul Bugetului, Cristobal Montoro, relateaza AFP.
Ministrul a afirmat in fata unei comisii parlamentare ca lupta cu evazionistii "este singura cale prin care se poate pune capat acestui flagel, un veritabil atentat social care impiedica redresarea economica".
Spania a revenit la crestere economica la jumatatea anului 2013.
Prin lupta cu frauda fiscala, autoritatile de la Madrid au recuperat 11,5 miliarde de euro in 2012, 10,9 miliarde de euro in 2013 si 5,5 miliarde de euro in primul semestru al acestui an, a spus Montoro.
La putin timp dupa venirea la putere, in 2011, guvernul conservator condus de premierul Mariano Rajoy a lansat, in plina criza economica, un program drastic de austeritate, pentru economisirea a 150 de miliarde de euro pana la sfarsitul anului 2014. Autoritatile de la Madrid au considerat ca descurajarea fraudei fiscale este esentiala, intr-o tara in care economia subterana este echivalenta cu 20%-25% din PIB.
Gestha, economia subterana din Spania, a crescut in medie cu 15 miliarde de euro pe an, din 2008, pentru a atinge aproape 253 de miliarde de euro in 2012, respectiv 24,6% din PIB.
Guvernul a marit numarul inspectorilor fiscali si a limitat platile in numerar intre companii la maximum 2.500 de euro. De asemenea, a fost inasprit codul penal in cazul delictelor fiscale.