Sfârșit de epocă pentru Grecia. Atena primește ultima tranșă din ajutorul acordat de UE și iese oficial de sub tutela creditorilor, după 8 ani de criză
Santorini, Grecia
Grecia a primit ultima tranşă, de 15 miliarde de euro, din ajutorul acordat de creditorii din zona euro pentru acoperirea necesităţilor sale de finanţare, a anunţat luni directorul general al Mecanismului European de Stabilitate (MES), Klaus Regling, transmite AFP.
Deblocarea celei de-a cincea şi ultime tranşe fusese aprobată de miniştrii de finanţe din zona euro la reuniunea din 22 iunie de la Luxemburg, scrie Agerpres.
Din această ultimă tranşă, 9,5 miliarde de euro sunt destinate rezervei de trezorerie a Greciei, iar restul de 5,5 miliarde vor fi folosite pentru serviciul datoriei, a indicat Regling, într-un comunicat.
Rezerva trezoreriei elene va ajunge astfel la aproximativ 24 miliarde de euro, sumă care 'ar acoperi circa 22 de luni necesităţile de finanţare ale Greciei după încheierea programului pe 20 august', a precizat el.
Grecia va ieşi în mod oficial de sub tutela creditorilor săi - zona euro şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) - la data de 20 august, reîncepând să se finanţeze singură pe pieţele financiare, după mai mulţi ani de recesiune profundă şi trei programe de asistenţă.
“Încheierea programului de asistenţă pe 20 august va fi o etapă importantă pentru ţară. Grecia va trebui acum să le dovedească partenerilor săi şi pieţelor că s-a angajat să nu inverseze reformele adoptate şi să continue politicile economice şi bugetare durabile necesare pe termen lung pentru a deveni o economie robustă care creează creştere şi locuri de muncă”, a atenţionat directorul general al MES.
Cu cele 15 miliarde de euro deblocate luni, ajutorul financiar acordat de MES Greciei se ridică la 61,9 miliarde de euro.
În opt ani, Grecia a primit mai mult de 273 miliarde de euro ca asistenţă din partea creditorilor săi, prin intermediul a trei programe de asistenţă. În contrapartidă, Atena a fost nevoită de adopte câteva sute de măsuri de reformă, adesea dureroase, mai ales pentru asanarea finanţelor sale publice.
Pe acelasi subiect: