Grecia își consolidează economia după criză. Kathimerini: Principalele bănci de la Atena au trecut testele de stres ale BCE
Grecia
Principalele instituţii financiare din Grecia - Piraeus, National Bank of Greece, Alpha şi Eurobank - au trecut cu bine testele de stres, arată concluziile întâlnirilor între reprezentanţii creditorilor eleni şi cei ai noii agenţii de supervizare bancară (SSM) şi ai Băncii Centrale Europene (BCE), a anunţat publicaţia elenă Kathimerini, citând surse din sectorul bancar.
În mai, Banca Centrală Europeană (BCE) va publica rezultatele oficiale ale testelor de stres derulate în rândul principalelor bănci din Grecia, pentru ca acestea să aibă timp să rezolve eventualele probleme legate de deficitul de capital înaintea ieşirii ţării din programul de asistenţă financiară, în august.
În cazul celorlalte 33 de mari bănci din zona euro care sunt supuse testelor de stres, rezultate vor fi publicate în data de 2 noiembrie, scrie Agerpres.
Toate cele patru bănci au trecut cu succes testele de stres, chiar şi în cazul scenariului ce indică condiţii dificile, susţin sursele.
Analiştii îşi exprimaseră temeri privind capacitatea Piraeus Bank de a trece testele, ţinând cont de nivelul ridicat al creditelor neperformante (NPL).
Conform informaţiilor obţinute de Kathimerini, Piraeus va propune un plan de întărire a capitalului, care va fi implementat într-o perioadă extinsă de timp. Succesul obţinut de Piraeus este atribui noii conduceri, care într-o perioadă scurtă de timp a luat măsuri pentru rezolvarea problemei creditelor neperformante.
Totuşi, avertizează publicaţia elenă, ar putea exista schimbări de ultim moment până la publicarea oficială a rezultatelor testelor de stres, care va avea loc probabil în 4 mai.
Ar fi o evoluţie încurajatoare pentru băncile din Grecia, dar şi pentru economia ţării.
Banca Centrală a Greciei a creat o unitate specială care a supervizat şi a monitorizat testele, a făcut precizări privind condiţiile tehnice şi a colaborat strâns cu BCE pentru rezolvarea tuturor problemelor apărute pe parcursul derulării exerciţiului.
Surse bancare au declarat că aceste teste au fost mult mai dificile decât cele din 2014 şi 2015.
Pe acelasi subiect: