Se discută din nou scindarea Marii Britanii. Țara care vrea să aleagă între Brexit și independența față de Regat
Nicola Sturgeon
“Scoția a respins Brexitul din nou!” a scris pe Twitter premierul scotian Nicola Sturgeon, după ce partidul său a câștigat detașat alegerile europarlamentare în țara componentă a Regatului Unit, rezultat care ar putea conduce la organizarea unui al doilea referendum pentru independență.
Încă de la referendumul pentru ieșirea din UE, în 2016, când Scoția a votat masiv pentru rămânerea Regatului în UE, Nicola Sturgeon a propus organizarea unei noi consultări populare pe tema independenței țării față de Regatul Unit al marii Britanii.
Odată cu demisia Theresei May de la șefia Executivului de la Londra, Stugeon a spus că referendumul trebuie organizat “în câteva zile” după plecarea acesteia.
Anterior, premierul scoţian declarase că un nou referendum pe tema independenţei este necesar să organizeze, înaintea încheierii legislaturii scoţiene în curs, în mai 2021, din cauza Brexitului.
”Este necesar să se propună, înainte de încheierea actualei legislaturi (a Parlamentului scoţian), să se aleagă între Brexit şi o Scoţie independentă, care să fie membră a Uniunii Europene”, a declarat ea în faţa deputaţilor scoţieni, în Holyrood, la Edinburgh, potrivit News.ro.
Nicola Sturgeon a anunţat că pregăteşte, până la sfârşitul anului, un proiect de lege în acest sens.
În acest stadiu, autorizarea Parlamentului britanic nu este necesară, a declarat ea, adăugând că aceasta va deveni necesară ”pentru a disipa orice îndoială şi orice contestare cu privire la capacitatea noastră de a adopta textul de lege privind referendumul independenţei”.
Îndemnată de Partidul Naţional Scoţian (SNP), formaţiunea să, să traseze un drum clar către independenţă, Nicola Sturgeon a declarat că Brexitul riscă să marginalizeze Scoţia şi mai mult.
”Suntem împinşi la margine, puşi pe tuşă în Regatul Unit, tot mai îndepărtat pe scena internaţională. Independenţa, din contră, ne va permite să ne păstrăm rangul în Europa”, a argumentat ea. ”Avem nevoie de o bază mai solidă pe care să ne construim viitorul ca ţară”, a adăugat Sturgeon.
Scoţia a respins independenţa în referendumul organizat la 18 septembrie 2014, când tabăra ”Nu” a obţinut o o victorie cu 55,3% din voturile exprimate. Tabăra ”Da” a obţinut atunci 44,7% din sufragii.
Un purtător de cuvânt al premierului britanic Theresa May i-a replicat miercuri premierului scoţian Nicola Sturgeon că un referendum a avut loc deja loc în Scoţia, în 2014, şi că rezultatul acestuia este necesar să fie respectat.
La fel ca Irlanda de Nord, Scoţia s-a pronunţat împotriva Brexitului în referendumul britanic de la 23 iunie 2018. Anglia şi Ţara Galilor s-au pronunţat, în schimb, în favoarea Brexitului.
Pe acelasi subiect: