“Singura soluție pentru Scoția este independența.” Premierul Nicola Sturgeon dă ca sigură ruperea țării de Regat, după Brexit
Nicola Sturgeon
Ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană este o problemă gravă pentru Scoţia, pentru care singura soluţie este independenţa sa faţă de Regatul Unit, a declarat marţi premierul scoţian Nicola Sturgeon, relatează Reuters.
“Brexitul este o problemă gravă pentru Scoţia”, a spus Nicola Sturgeon în cadrul unei conferinţe a Partidului Naţional Scoţian (SNP) pe care îl conduce, adăugând că Brexitul a făcut şi mai evident faptul că viitorul Scoţiei nu se află în mâinile ei deoarece va părăsi Uniunea Europeană împotriva voinţei sale.
„Singura soluţie pentru Scoţia este să devină o ţară independentă”, a mai spus şefa executivului scoţian, care a subliniat că este din ce în ce mai încrezătoare că acest lucru se va întâmpla, scrie Agerpres.
Sturgeon a afirmat că „dispreţul” manifestat până acum de guvernul britanic faţă de Scoţia în timpul negocierilor privind Brexitul a arătat că Marea Britanie nu este o uniune de naţiuni egale.
Sâmbătă, peste 20.000 de persoane au manifestat la Edinburgh pentru independenţa Scoţiei.
Premierul Nicola Sturgeon şi-a luat angajamentul să aducă la cunoştinţa publicului proiectele sale cu privire la un nou referendum asupra independenţei, „atunci când termenii Brexitului vor fi clari”.
Marea Britanie urmează să părăsească Uniunea Europeană la 29 martie, în baza unui referendum la care scoţienii au răspuns „Nu”.
Premierul britanic, Theresa May, a refuzat să autorizeze un nou referendum legat de independenţa Scoţiei, care trebuie să fie aprobat de parlamentul de la Londra.
Și situația din Irlanda de Nord este departe de a fi rezolvată, în condițiile în care evitarea instalării unei frontiere în toată regula între Irlanda, stat membru al UE, şi provincia britanică, după Brexit, este unul dintre subiectele esenţiale de discuţie.
Marea Britanie vrea să reglementeze această frontieră prin intermediul unui acord amplu privind legăturile comerciale cu UE după Brexit.
Blocul comunitar susţine că o soluţie de urgenţă - sau "plasă de siguranţă" - este necesară în cazul în care convorbirile comerciale mai cuprinzătoare se soldează cu un eşec sau se prelungesc după părăsirea UE de către Marea Britanie, în martie 2019, şi începerea perioadei de tranziţie de statu quo de până la sfârşitul lui 2020.
Pe acelasi subiect: