Pilotul "regal". Țara din UE al cărei rege pilotează avioane ale companiei naționale
KLM, Schiphol, Olanda
Olandezii își iubesc foarte mult familia regală, iar după abdicarea Reginei Beatrix, acum câțiva ani, fiul ei Willem Alexander se bucură de aceeași simpatie, după preluarea tronului.
Simpatia a devenit și mai mare după ce monarhul olandez a dezvăluit, acum câțiva ani, că îi place să piloteze, incognito, avioane comerciale.
Cam de două ori pe lună, Regele Olandei pilotează avioane KLM, alături de căpitanul Maarten Putman. Obișnuit în viața de zi cu zi cu apelativele regale, în echipa de la KLM colegii i se adresează simplu cu Alex.
Și deși încearcă să-și ascundă identitatea, uneori pasagerii îl recunosc după voce când le vorbește la microfon. De câteva ori, copiii au venit în cockpit pentru a sta de vorbă cu pilotul „regal”.
Cei care zboară cu avioane pilotate de Regele Willem Alexander nu au de ce să-și facă griji. De 21 de ani pilotează avioane ale companiei naționale aeriene, fără ca pasagerii să știe. Și deși în 2013 a urcat pe tronul țării, nu a renunțat la această pasiune și încă mai pilotează curse spre orașe din Marea Britanie, Germania și Norvegia.
Se pare că pasiunea pentru pilotaj a moștenit-o de la bunicul lui – Prințul Bernhard, care a pilotat avioane de război în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pe acelasi subiect: