Olandezul care a scris istorie: 95.000 km, cea mai lungă călătorie cu un automobil electric
Wiebe Wakker sarbatoreste finalizarea calatoriei, langa opera din Sydney.
Un olandez a terminat, duminică, la Sydney, o călătorie de 95.000 de kilometri cu un automobil electric, destinată să promoveze acest mod de transport în contextul încălzirii globale, informează Reuters.
Wiebe Wakker şi-a condus automobilul intitulat 'Blue Bandit', un Volkswagen Golf break pe care l-a convertit într-un automobil electric, prin 33 de ţări, cea mai lungă călătorie efectuată vreodată la nivel mondial cu un automobil electric.
Wakker a plecat din Olanda în data de 15 martie 2016 şi a avut nevoie de peste trei ani pentru a ajunge în Australia.
Călătoria a fost finanţată prin donaţii, care au contribuit la alimentarea cu electricitate a automobilului 'Blue Bandit' precum şi la hrana şi găzduirea şoferului.
Olandezul a trecut prin ţări precum Finlanda, Rusia, Republica Moldova, Turcia, Iran, India, Birmania, Malezia şi Indonezia iar traseul a fost determinat de propunerile pe care le-a primit de-a lungul drumului.
"Vreau să schimb opiniile oamenilor, să îi inspir ca să adopte automobilele electrice, demonstrându-le avantajele mobilităţii durabile", a spus Wiebe Wakker după ce a trecut linia de sosire, lângă clădirea Operei din Sydney, scrie Agerpres.
Wiebe Wakker a estimat că înainte de modificare, vehiculul său ar fi consumat 6.785 de litri de benzină pentru a parcurge o călătorie similară. După convertirea în automobil electric, 'Blue Bandit' poate parcurge 200 de kilometri la o singură încărcare, olandezul adăugând că a cheltuit doar 300 de dolari pentru achiziţionarea de electricitate de-a lungul călătoriei.
Mai multe despre:
#masini electrice#Volkswagen Golf
Pe acelasi subiect: